Gabriela Firea anunță că Ministerul Finanțelor nu a virat încă banii pentru salariile angajaților Primăriei Capitalei și ai instituțiilor din subordine

Gabriela Firea anunță că Ministerul Finanțelor nu a virat încă banii pentru salariile angajaților Primăriei Capitalei și ai instituțiilor din subordine
scris 10 ian 2020

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, joi seara, că de la Ministerul Finanțelor nu s-au virat banii pentru salariile angajaților Primăriei Municipiului București și ai instituțiilor subordonate.

"Nu s-a virat niciun leu, nu știm ce șanse sunt în continuare. Este o premieră absolută. De 20 ani, salariile se plătesc în Primăria Capitalei și în subordonate, sunt peste 40.000 de oameni care-și primesc salariile pe data de 12 a fiecărei luni, iar dacă 12 cade în weekend - în vinerea de dinaintea zilei de 12”, a declarat, joi seară, Gariela Firea, la Antena 3.

Urmărește-ne și pe Google News

Potrivit acesteia, angajații Primăriei intenționau să protesteze în fața Ministerului de Finanțe, dar le-a cerut să mai aștepte ”o zi – două”.

”Nu mi se pare normal. E un precedent foarte periculos. S-a spus tot timpul că PSD a fost rău, pe timpul Guvernului PSD nu s-a întârziat nicio zi salariul, iată că se întâmplă acum", a mai spus Firea.

Klaus Iohannis: La acest moment nu am de gând să refuz promulgarea legii care dublează alocațiile pentru copii CITEȘTE ȘI Klaus Iohannis: La acest moment nu am de gând să refuz promulgarea legii care dublează alocațiile pentru copii

Primarul general a precizat că nu este vorba doar despre funcționari publici, ci despre actorii din teatre, medicii din cabinetele de medicină școlară, angajații din transportul public în comun, angajații de la fostul RADET.

Primarul general a afirmat că Municipalitatea trebuie să plătească stimulentele, ajutoarele financiare pentru persoanele cu dizabilități adulți și copii, pentru mamele însărcinate, pentru familiile care au un nou-născut.

"Se încurcă un întreg sistem, nu doar pe Gabriela Firea. Probabil că, după suma mică pe care ne-au alocat-o anul acesta, s-au gândit să mai fie încă o șicană - să nu primim cotele de la Ministerul de Finanțe la timp, ca să fie totul paralizat", a mai spus Firea.

viewscnt
Afla mai multe despre
salarii primaria capitalei
gabriela firea
ministerul finanțelor