Fumătorii nu se vor bucura de reducerea TVA

Fumătorii nu se vor bucura de reducerea TVA
scris 14 sep 2015

Fumătorii sunt aproape singurii “vicioși” care primesc vești proaste în urma adoptării și promulgării noului Cod Fiscal (CF). Spre deosebire de consumatorii de alcool, care ar putea beneficia de reduceri de prețuri ca urmare a reducerii nivelului de impozitare, în cazul consumatorilor tutunului, aceștia vor plăti anul viitor același preț pe un pachet de țigarete.

Motivul: Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a convenit cu producătorii autohtoni să compenseze efectul micșorării TVA cu o majorare de accize. Astfel, potrivit Codului Fiscal recent publicat în Monitorul Oficial, acciza totală pentru țigarete va fi majorată în 2016 cu 18,69 lei/1000 de țigarete (0,37 lei/pachet; 0,44 lei, incluzând și TVA-ul aferent) sau 4,5%, anulând practic efectul micșorării TVA (de aproximativ 0,45 lei).

Urmărește-ne și pe Google News

MFP greșise calculele

Fumătorii însă ar fi putut achita începând de anul viitor un preț mai mare pe pachet, ca urmare a unor calcule eronate efectuate inițial de oficialii MFP. Deși, în prima sa fază, proiectul de modificare a CF prevedea o înghețare a accizei totale la nivelul actual de 412,02 lei/1000 de țigarete, în urma presiunii unor analiști și a Băncii Centrale, care au defilat public cu noțiunea de “responsabilitate fiscală”, MFP a decis să compenseze micșorarea TVA la tutun cu o majorare a accizei. Numai că a greșit calculele și a rezultat o majorare cu 35 de lei a acesteia, un nivel dublu față de cel necesar compensării efectului fiscal-bugetar produs de reducerea TVA. Producătorii din domeniu au remarcat eroarea și au solicitat MFP refacerea calculelor. Între timp însă, proiectul părăsise Parlamentul și se afla pe masa președintelui la promulgare. În urma deciziei președintelui Iohannis de a nu-l promulga, acesta s-a întors în Parlament unde acciza totală de 447 lei/1000 de țigarete a fost înlocuită cu cea actuală de 430,71 lei/1000 de țigarete, menită a corecta eroarea de calcul efectuată de oficialii MFP.

Acciză minimă de 8,35 lei/pachet în 2016

Indiferent de tipul țigaretelor cumpărate anul viitor, fumătorii vor achita cel puțin o acciză de cel puțin 417,78 lei/1000 de țigarete sau 8,35 lei/pachet, ca urmare a faptului că, potrivit Codului Fiscal, “acciza datorată nu poate fi mai mică decât nivelul accizei minime exprimate în lei/1.000 de țigarete care este de 97% din nivelul accizei totale” (de 430,71 lei/1000 de țigarete sau 8,61 lei/pachet). Acciza minimă de anul viitor va fi practic mai mare decât acciza totală din acest an, de 412,02 lei/1000 de țigarete.

Noi majorări de accize la tutun de la 1 ianuarie 2017

Chiar dacă în prezent calendarul de majorare a accizelor la tutun este devansat considerabil, nivelul acestora fiind echivalent celui aferent lui 2018, de la 1 ianuarie 2017, acciza totală se va majora din nou, la 435,58 lei/1000 de țigarete. Începând cu anul următor, 2018, “nivelul accizelor se va actualiza anual cu creșterea prețurilor de consum din ultimele 12 luni, calculată în luna septembrie a anului anterior celui de aplicare, față de perioada octombrie 2014 - septembrie 2015, comunicată oficial de Institutul Național de Statistică până la data de 15 octombrie”. Actualizare care nu se va aplica însă în perioade deflaționiste, în cazul în care în ultimele 12 luni are loc scăderea prețurilor de consum, calculată în luna septembrie a anului anterior celui de aplicare.

Potrivit Codului Fiscal, în cazul țigaretelor, acciza datorată este egală cu suma dintre acciza specifică și acciza ad valorem. Acciza specifică se determină anual, pe baza prețului mediu ponderat de vânzare cu amănuntul, a procentului legal aferent accizei ad valorem și a accizei totale. Această acciză specifică se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publice care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu cel puțin 30 de zile înainte de intrarea în vigoare a nivelului accizei totale. Acciza ad valorem se calculează prin aplicarea procentului legal de 14% asupra prețului de vânzare cu amănuntul al țigaretelor eliberate pentru consum.

Industria tutunului este una extrem de importantă pentru bugetul de stat, fiind cel de-al doilea mare contributor, după industria de petrol și gaze. Anul trecut companiile de tutun au platit la stat 2,7 miliarde de euro in accize, TVA, impozite si contribuții.

viewscnt
Afla mai multe despre
accize
tutun
reducere
tva
cod fiscal
scumpiri