Franța se confruntă cu o nouă zi de proteste naționale față de creșterea vârstei de pensionare

Franța se confruntă cu o nouă zi de proteste naționale față de creșterea vârstei de pensionare

Foto: Twitter

scris 11 mar 2023

În Franța se desfășoară sâmbătă a șaptea zi de manifestații la nivel național împotriva planurilor nepopulare de reformă a pensiilor ale președintelui Emmanuel Macron, pe fondul grevelor continue care au afectat rafinăriile, transportul public și colectarea gunoiului, relatează Reuters și AFP.

Coaliția sindicatelor franceze, într-o rară demonstrație de unitate de când a fost lansată mișcarea de protest, la sfârșitul lunii ianuarie, speră să mențină presiunea asupra guvernului pentru a retrage reforma, a cărei măsură-cheie este o prelungire cu doi ani a vârstei de pensionare, la 64 de ani, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Liderii sindicali i-au cerut sâmbătă președintelui Macron să "consulte poporul" cu privire la reforma pensiilor, în a șaptea zi de mobilizare, în ajunul unei săptămâni decisive, în care guvernul speră să vadă reforma adoptată definitiv după un parcurs parlamentar haotic.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum
DOCUMENT Hidroelectrica: Angajările la Furnizare nu fac față valului de clienți noi. Compania vrea să extindă serviciile digitale oferite prin portalul dedicat acestora CITEȘTE ȘI DOCUMENT Hidroelectrica: Angajările la Furnizare nu fac față valului de clienți noi. Compania vrea să extindă serviciile digitale oferite prin portalul dedicat acestora

Aceasta este a doua zi de mobilizare organizată într-o zi de sâmbătă, pentru a permite angajaților să participe fără a fi nevoiți să facă grevă.

Potrivit cifrelor Ministerului de Interne, până la 1 milion de persoane sunt așteptate să participe la peste 200 de marșuri în întreaga țară, în timp ce Senatul continuă să examineze legea, iar un posibil vot asupra textului din partea camerei superioare a Parlamentului fiind așteptat până duminică seara.

Demonstrațiile au început la ora locală 10.00 (11.00, ora României) pe străzile marilor orașe, inclusiv la Toulouse și Nisa. Marșul de la Paris urma să înceapă după-amiază.

Marți, 1,28 milioane de persoane au ieșit în stradă la demonstrații, cea mai mare prezență de la începutul mișcării de protest, potrivit cifrelor guvernamentale. Sindicatele au estimat totalul la 3,5 milioane de persoane.

Sondajele de opinie arată că majoritatea alegătorilor se opun planului lui Macron, dar acțiunile greviste nu se bucură de o popularitate similară .

Un purtător de cuvânt al TotalEnergies a declarat pentru Reuters că grevele continuă în rafinăriile și depozitele companiei petroliere franceze, în timp ce operatorul feroviar public SNCF a declarat că serviciile naționale și regionale vor rămâne puternic perturbate în weekend.

La Paris, gunoaiele continuă să se adune pe străzi, iar locuitorii menționează o prezență tot mai mare a șobolanilor, potrivit presei locale.

Senatul, cu majoritate de dreapta în urma alianței cu partidul centrist Renaissance al lui Macron, ar urma să voteze în favoarea reformei pensiilor, dar, în acest caz, proiectul de lege urmează să fie reexaminat de o comisie mixtă formată din parlamentari ai Camerei inferioare și ai Camerei superioare, probabil săptămâna viitoare. În cazul în care comisia ajunge la un acord asupra unui text, probabil că va avea loc un vot final în ambele camere, dar, în camera inferioară a Parlamentului, unde majoritatea partidului lui Macron este relativă, rezultatul unui astfel de vot pare încă incert.

O nouă zi de greve și proteste la nivel național este planificată pentru 15 martie.

viewscnt
Afla mai multe despre
franta
proteste
varsta pensionare