”Noul obiectiv va deveni un reper pentru desfășurarea activităților sportive, culturale, educaționale și sociale, fiind pregătit să găzduiască atât competiții și evenimente naționale și internaționale, cât și manifestări dedicate comunității locale”, precizează CNI.
Sala Polivalentă de la Tulcea are o suprafață construită desfășurată de 15.125,90 mp și o capacitate de 4.447 de locuri.

Clădirea are facilități precum: parcare subterană cu 78 de locuri; vestiare pentru echipe și oficiali, împreună cu toate spațiile necesare desfășurării competițiilor și activităților curente; spații dedicate reprezentanților mass-media, incluzând boxa presei, masa presei și sala pentru conferințe de presă; sală de antrenament cu teren de dimensiuni regulamentare pentru handbal.

”Finalizarea Sălii Polivalente din Tulcea reprezintă încă un pas în misiunea Companiei Naționale de Investiții de a dezvolta infrastructura publică din România prin proiecte durabile, care răspund nevoilor comunităților. Mai mult decât o investiție în infrastructură, acest obiectiv este o investiție în oameni, în performanță și în viitorul municipiului Tulcea – un spațiu în care sportul, cultura și comunitatea se vor întâlni pentru a crea noi oportunități și noi performanțe”, informează CNI.

Noua sală de la Tulcea va găzdui FIBA U18 Women's EuroBasket 2026, Division B, în perioada 31 iulie - 9 august
20 de echipe naționale se vor întâlni în "Danubius Arena", iar România va debuta vineri, de la 18:30, împotriva Azerbaidjanului.

Lucrările au fost executate de Construcții Erbașu, deținut de Cristian Erbașu.
Printre cele mai importante lucrări de construcții în care este angrenată acum compania se numără spitalul județean de urgență Giurgiu și sectorul Suplacu de Barcău – Chiribiș al Autostrăzii Transilvania.
În România se mai construiesc în acest moment alte două ”Polivalente”, la Brașov și la Constanța.















