Primul centru de tip drive-thru din București pentru cei care vor să se vaccineze împotriva COVID fără programare a fost deschis în Piața Constituției.
Reprezentanții Primăriei Capitalei au precizat că centrul, care are patru fluxuri, va funcționa în Piața Constituției până în 12 septembrie, scrie News.ro.
Urmărește-ne și pe Google News

Autoritățile precizează care sunt lucrurile pe care trebuie să le cunoască cei care se prezintă la centrul de vaccinare:
MAI MULTE IMAGINI, ÎN GALERIA FOTO (Foto: Inquam Photos / Octav Ganea)
Evenimente
3 aprilie - Eveniment Profit Health.forum - Sănătate nouă
16 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
➢ Agenții de îndrumare a traficului asigură fluidizarea accesului către zona de triaj, vaccinare și supraveghere post vaccinare;
➢ La punctul de triaj medical se aplică procedurile și instrucțiunile în vigoare referitoare la triajul persoanelor; medicul verifică chestionarul sau asistă completarea acestuia, după caz, și validează criteriile medicale pentru vaccinare;
➢ Vaccinarea se efectuează persoanelor aflate în mijlocul de transport, fără a fi necesară părăsirea autovehiculul sau a spațiului special amenajat după caz;
➢ După vaccinare, agenții de îndrumare indică traseul către zona de supraveghere post vaccinare;

➢ Zona de supraveghere post-vaccinare este asigurată de personal medical (medic și asistenți) sau personal auxiliar instruit pentru identificarea persoanelor care au nevoie de asistență medicală pe perioada de supraveghere;
➢ În perioada de supraveghere, se emite adeverința de vaccinare iar medicul înscrie pe aceasta data la care se va efectua cea de a doua doză;
➢ În funcție de tipul vaccinului distribuit, pentru completarea schemei de vaccinare, se asigură accesul persoanelor pentru efectuarea rapelului, conform intervalului dintre cele două doze, respectând capacitatea de vaccinare a centrului;
➢ După începerea administrării dozei de rapel la persoanele vaccinate inițial, se mai pot primi suplimentar persoane pentru vaccinarea cu doza I, în limita capacității de vaccinare a centrului.