FOTO Familii din București ies la protest. Așteaptă din 2020 mutarea într-un bloc încă nefinalizat, singurul proiect de construcție dedicat locuirii sociale din ultimii 30 de ani

Mai multe familii din capitală anunță că vor protesta, luni, cerând reluarea urgentă a lucrărilor la blocul de locuințe sociale din Prelungirea Ghencea nr. 322-326, singurul proiect de construcție dedicat locuirii sociale din ultimii 30 de ani derulat de Primăria Municipiului București.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
FOTO Familii din București ies la protest. Așteaptă din 2020 mutarea într-un bloc încă nefinalizat, singurul proiect de construcție dedicat locuirii sociale din ultimii 30 de ani

Din 2020, 114 familii așteaptă mutarea în blocul încă nefinalizat din Prelungirea Ghencea.

VEZI AICI FOTO Primăria Capitalei a cumpărat un bloc pentru locuințe sociale

"Între timp, s-au luptat cu presiuni economice din ce în ce mai mari, din cauza pandemiei, apoi a inflației și măsurilor drastice de austeritate pe care le resimțim cu toții, dar și cu lipsa de responsabilizare a administrației locale.

Proiectul de locuințe sociale din Prelungirea Ghencea a fost blocat de nenumărate ori, mutat de la instituție la instituție, amestecat în hățișuri birocratice și amânat de fiecare administrație nouă.

Un general nu și-a citit e-mailul - Armata poloneză a aflat din presă de suspendarea desfășurării a peste 4.000 de soldați americani în Polonia CITEȘTE ȘI Un general nu și-a citit e-mailul - Armata poloneză a aflat din presă de suspendarea desfășurării a peste 4.000 de soldați americani în Polonia

Condițiile de viață au devenit mai precare, iar lupta cu morile de vânt și-a lăsat amprenta pe sănătatea mintală și fizică a celor mai multe dintre familii, care așteaptă al 6-lea an deja", este arătat.

Sunt cerute acum reluarea urgentă a lucrărilor la bloc, finalizarea blocului și mutarea familiilor în locuințe până la final de an.

În toamna anului 2014, Nicușor Dan, atunci primar general al capitalei, anunța că blocul de locuințe sociale din Prelungirea Ghencea a ajuns în sfârșit de la compania municipală la administrația locală, dar necesită lucrări de reproiectare deoarece „are niște facilități cam extravagante”.

Acesta spunea că lucrările de reproiectare vor dura până în februarie-martie 2025, iar apoi va mai necesita încă un an pentru execuția lucrărilor rămase de făcut.

FOTO Familii din București ies la protest. Așteaptă din 2020 mutarea într-un bloc încă nefinalizat, singurul proiect de construcție dedicat locuirii sociale din ultimii 30 de ani

„Suntem într-o fază de reproiectare, pentru că nu știu cum a fost făcut proiectul, dar sunt totuși niște locuințe sociale și avea niște facilități cam extravagante pentru niște locuințe sociale. Deci suntem într-o fază de reproiectare și estimez că în februarie – martie anul viitor o să începem lucrările efective. Nu cred că mai mult de un an ne vor lua lucrările și, în sfârșit, o să închidem problema asta”, a explicat Nicușor Dan.

VIDEO Ministrul Mediului cere Romsilva - Nu mai vindeți scump lemnul către producătorii de mobilă! CITEȘTE ȘI VIDEO Ministrul Mediului cere Romsilva - Nu mai vindeți scump lemnul către producătorii de mobilă!

Fostul primar, Gabriela Firea, a repartizat către 114 familii, înainte de alegerile din septembrie 2020, locuințele sociale din acest bloc deși lucrările nu erau gata, era atunci relatat.

Apoi, după alegeri, lucrările s-au blocat în contextul demarării procedurilor de desființare a companiilor municipale. Comania municipală care făcea lucrările nu a dorit să predea blocul municipalității, invocând facturi restante.

Abia în luna iulie 2024, această situație a fost rezolvată. Blocul de locuințe sociale a ajuns în patrimoniul Primăriei Capitalei, după ce DGAS a făcut o plată de 64 de milioane de lei către Compania Municipală Imobiliară.

„În sfârșit, ele au trecut de la companie la Direcția de Asistență Socială a Primăriei. S-au plătit banii companiei, a fost un blocaj birocratic. A fost o greșeală de a atribui niște locuințe sociale pe care Primăria nu le avea, ci le avea într-o companie, care este o societate comercială și care nu poate să facă lucrul acesta. Îmi pare rău și e și vina mea că a durat atât până să se găsească soluția de a ajunge în patrimoniul administrativ al Primăriei, cum sunt astăzi, pentru că DGAS este o administrație a Primăriei și atunci putem să dăm aceste locuințe de necesitate”, a explicat atunci edilul general.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2460 +0.0074+0.14 %
1 USD4.5981 +0.0275+0.60 %
1 GBP6.0799 +0.0321+0.53 %
1 CHF5.6772 +0.0148+0.26 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite