La începutul anului, Direcția de Sănătate Publică Argeș a dispus oprirea apei potabile în Curtea de Argeș și în trei comune, după ce în probele prelevate din rețeaua publică a fost descoperită Clostridium perfringens, o bacterie periculoasă.
Lucrările pentru reabilitarea Stației de Tratare a Apei Potabile Curtea de Argeș au început efectiv în data de 27 martie 2026 și au ca termen de execuție asumat 15 iulie 2026. Până luni, 6 aprilie, s-au realizat o zecime din lucrări, scrie News.ro.

Astfel, potrivit specialiștilor grupului Veolia, între 27 și 29 martie „s-a executat provizoratul ce a permis demararea lucrărilor de reabilitare a primei linii de 4 filtre”, așa încât a fost reluată alimentarea cu apă a consumatorilor. Începând din 30 martie, echipele de specialiști au demontat și evacuat sistemul de distribuție aferent primei linii de filtre, după care a fost evacuat stratul filtrant din cele patru filtre izolate anterior, fiind scoase crepinele din cele 4 filtre.

În săptămâna 6 - 9 aprilie, va începe montarea crepinelor și a stratului filtrant. De asemenea, vor începe lucrările de realizare a noii rețele de distribuție aferente primei linii de filtre, așa încât la finalul intervalului va fi terminată integral reabilitarea unui filtru.

Specialiștii menționează că în acest moment materialele și echipamentele necesare sunt comandate, iar termenele de livrare permit respectarea intervalului asumat de execuție a lucrării. De asemenea, nu sunt probleme de logistică (cazare și masă, transport personal și utilaje etc.).

Direcția de Sănătate Publică a dispus, în luna februarie, oprirea totală a apei din cauza bacteriei Clostridium perfringens, descoperită în mai multe probe. Problemele au apărut în momentul începerii unor lucrări la Barajul de la Vidraru, când s-a golit apa din lac, iar apa ajunsă în stație a devenit încărcată cu bacterii și plină de nămol.
La sfârșitul lunii februarie, Guvernul a aprobat, în ședință, o derogare care autoriza autoritățile locale să aprobe, într-un termen cât mai scurt, finanțarea de obiective de investiții noi, pentru soluționarea situației de urgență privind alimentarea cu apă din Curtea de Argeș, înainte de aprobarea bugetului local.
Locuitorii din Curtea de Argeș și din trei comune apropiate se confruntă de la sfârșitul anului trecut cu o criză a apei potabile din cauza unor lucrări la barajul Vidraru, care au afectat grav instalațiile din stația de tratare a apei, ceea ce a dus la imposibilitatea potabilizării acesteia. La vremea respectivă, inspectorii sanitari au confirmat prezența bacteriei periculoase Clostridium perfringens, motiv pentru care au interzis consumul și chiar folosirea apei în scop menajer sau pentru igiena personală.
Reprezentanții Administrației ”Apele Române” au transmis atunci că instituția nu are atribuții în furnizarea apei menajere și potabile către populație, acestea revenind operatorului serviciului public de alimentare cu apă de la nivel local. Totodată, aceștia menționau că ANAR nu are atribuții privind tratarea sau potabilizarea apei și nu gestionează infrastructura stațiilor de tratare.
















