Compania Hidro Prahova a reluat furnizarea apei potabile în toate cartierele din municipiul Câmpina, după ce analizele au arătat că apa se încadrează în parametrii de potabilitate. Locuitorii din al doilea mare oraș al județului Prahova au primit recomandarea de a nu consuma apa furnizată în sistem centralizat în urmă cu o săptămână, după ce analizele făcute de Direcția de Sănătate Publică au arătat prezența bacteriei Clostridium Perfringens în apă.
Societatea comercială Hidro Prahova, firmă a Consiliului Județean Prahova care asigură distribuția de apă în mare parte a județului, anunță că la nivelul companiei a desfășurat un control intern după ce primarul municipiului Câmpina, Alin Moldoveanu, a reclamat pe Facebook faptul că a găsit în primărie documente care arată că de mulți ani în oraș a fost furnizată apă infestată. În urma verificărilor, compania confirmă, în urma primelor concluzii, că din 2018 și până 2020 de șase ori probele de apă au arătat că aceasta era infestată cu Clostridium Perfringens.