Fostul rector al Academiei de Poliție "Alexandru Ioan Cuza", Adrian Iacob, și fostul prorector al unității de învățământ, Petrică Mihail Marcoci, au fost condamnați luni de Curtea de Apel București la câte 3 ani închisoare cu suspendare pentru șantaj, fiind acuzați că l-au determinat pe un polițist de la Academie să-i trimită mesaje de amenințare jurnalistei Emilia Șercan.
Instanța a dispus un termen de supraveghere de 4 ani, perioadă în care cei doi trebuie să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate, scrie Agerpres.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
De asemenea, Adrian Iacob și Petrică Mihail Marcoci vor presta muncă neremunerată în folosul comunității, pe o durată de 120 de zile, în cadrul uneia dintre următoarele instituții: Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București sau Fundația pentru Promovarea Sancțiunilor Comunitare.
Judecătorii au admis în parte acțiunea civilă formulată de Emilia Șercan, aceasta urmând să primească 80.000 lei cu titlu de daune morale.
Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
În decembrie 2019, DNA i-a trimis în judecată pe Adrian Iacob, la data faptei chestor de poliție și rector al Academiei de Poliție "Alexandru Ioan Cuza", și Petrică Mihail Marcoci, la data faptei comisar șef de poliție și prorector al Academiei, fiecare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare la șantaj.
CITEȘTE ȘI Bitcoin a scăzut cu 13%. Declinul total față de maximul anului este de aproape 50%Procurorii anticorupție notează că, la sfârșitul lunii martie - începutul lunii aprilie 2019, Adrian Iacob și Petrică Mihail Marcoci l-au determinat pe Gheorghe Adrian Bărbulescu, subinspector în cadrul Academiei de Poliție, să transmită jurnalistei Emilia Șercan mesaje de amenințare pentru a o constrânge să înceteze investigațiile jurnalistice care vizau suspiciunile de plagiat din cadrul Academiei, urmărind astfel eliminarea riscurilor pentru cariera lor profesională.
Concret, arată anchetatorii, Iacob și Marcoci i-ar fi cerut lui Gheorghe Adrian Bărbulescu, profitând de ascendentul pe care li-l dădeau relația de subordonare funcțională, diferența de vârstă și de grad profesional, precum și de recunoștința acestuia pentru că după absolvire fusese menținut în cadrul Academiei, să achiziționeze mai multe aparate de telefon second hand și cartele preplătite pentru a transmite mesaje de amenințare persoanei vătămate.
"Concomitent, cei doi instigatori i-au promis polițistului care a trimis efectiv mesajele de amenințare că îi vor asigura protecția pentru a nu fi tras la răspundere penală și i-au adresat încurajări pentru a-i întări rezoluția infracțională pe parcursul săvârșirii faptelor. Solicitări similare au fost transmise de inculpați unui alt ofițer debutant din cadrul Academiei, care însă nu le-a dat curs", menționează DNA.
Sursa citată mai precizează că aceste demersuri ar fi fost determinate de faptul că, în perioada menționată, Emilia Șercan a publicat mai multe articole care vizau în mod direct activitatea Academiei de Poliție, care ar fi putut avea consecințe semnificative asupra carierei și reputației lui Adrian Iacob și a lui Petrică Mihail Marcoci.
"După trimiterea mesajelor de amenințare, inculpații au avut mai multe convorbiri cu autorul faptei, folosind aplicații telefonice criptate sau prin intermediari, prilej cu care i-au cerut să șteargă toate schimburile anterioare de mesaje, i-au indicat ce să declare organelor de urmărire penală și l-au asigurat că va primi o pedeapsă ușoară, precum și că va fi menținut în cadrul Academiei chiar în situația unei condamnări", mai arată procurorii.
Într-un dosar separat, polițistul Gheorghe Adrian Bărbulescu a fost condamnat de Tribunalul București la un an de închisoare cu amânarea executării pedepsei pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj. Decizia a fost luată după ce polițistul și-a recunoscut vinovăția și a încheiat un acord cu DNA.