Ford Craiova va angaja peste 900 de persoane. Primele 100 de angajări încep luna viitoare

Ford Craiova va angaja peste 900 de persoane. Primele 100 de angajări încep luna viitoare
scris 1 feb 2017

Ford Automobile Craiova va angaja, în primele luni ale acestui an, 975 de persoane, pentru a fi instruite și a face parte din personalul care va produce, începând din toamnă, SUV-ul de mici dimensiuni EcoSport. Prima tranșă de angajări va începe luna viitoare. Reprezentanții uzinei Ford Automobile Craiova nu au făcut comentarii legate de acest subiect.

Informațiile legate de angajările pe care uzina Ford le va efectua anul acesta au fost confirmate de sindicatele din uzină, care au primit un document intern prin care sunt informate despre procesul de angajare. Publicația locală Gazeta de Sud a prezentat aceste informații, citând surse din rândul angajaților uzinei Ford.

Urmărește-ne și pe Google News

Cei 975 de muncitori vor fi angajați cu diferite tipuri de contracte, dintre aceștia doar aproximativ 240 de persoane urmând a fi angajate pe perioadă nedeterminată. Ceilalți vor fi angajați pe o perioadă fixă, direct la uzina Ford din Craiova sau prin intermediul unei companii externe, agenție de plasare a forței de muncă.

Le Figaro: Automobilele low-cost, în frunte cu Dacia, au cel mai scăzute costuri de utilizare CITEȘTE ȘI Le Figaro: Automobilele low-cost, în frunte cu Dacia, au cel mai scăzute costuri de utilizare

Ford a operat concedieri masive în ultimii ani, atât ca urmare a optimizării activității, după preluarea fabricii de la statul român, cât și ca urmare a crizei care a redus dramatic cererea pe piețele europene a modelului B-Max. Numai în 2014 și 2015, Ford a disponibilizat aproximativ 700 de angajați, pe bază de voluntariat, cei care au preferat să plece fiind despăgubiți cu sume importante de bani.

Cu toate acestea, Ford nu va alege pentru angajările din acest an personalul disponibilizat, ci va efectua o selecție la care se va putea înscrie oricine.

Primele interviuri de angajare încep în luna martie, iar persoanele selectate vor beneficia de o perioadă de probă până la 1 august. După această dată, angajările se vor intensifica astfel încât, la momentul la care va începe producția modelului EcoSport, personalul să poată face unui ritm crescut al producției. Sunt căutați, în special, muncitori necalificați, care vor da o probă scrisă, un test de dexteritate și logică și o probă practică. Potrivit acelorași surse, vor fi angajate și 70 de persoane cu calificare, electricieni și ingineri electroniști.

Uzina Ford din Craiova produce în acest moment monovolumul B-Max, la o cadență de aproximativ 250 de unități pe zi, și motorul 1.0 Ecoboost, care echipează mai multe modele ale companiei.

Statul scoate din buget până la 10 milioane euro pentru revizuirea studiului Autostrăzii Olteniei. Lucrarea, după ce Ford l-a convocat pe Cioloș la Detroit CITEȘTE ȘI Statul scoate din buget până la 10 milioane euro pentru revizuirea studiului Autostrăzii Olteniei. Lucrarea, după ce Ford l-a convocat pe Cioloș la Detroit

Producția unui nou model în România, SUV-ul EcoSport, a fost confirmată,  în urmă cu aproape un an, de Jim Farley, președinte și CEO Ford Europa, chiar la fabrica de la Craiova.

"Pentru noi este momentul oportun să mutăm producția de EcoSport în Europa și să beneficiem astfel de forță de muncă excelentă și de fabrica noastră de la Craiova", a declarat oficialul Ford, la acel moment, după ce, în urmă cu doi ani, oficialii companiei negaseră această posibilitate.

viewscnt
Afla mai multe despre
ford
angajari
craiova