Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, anunță că a început distribuirea măștilor gratuite pentru persoanele cu dizabilități și seniorii bucureșteni, după ce au fost înregistrate 950 de solicitări în acest sens.
"Primăria Capitalei, prin Centrul pentru Seniori și Direcția de Asistență Socială, distribuie, la cerere, măști de protecție gratuite persoanelor vârstnice aflate în stare de vulnerabilitate, cu vârsta de minim 65 de ani, precum și persoanelor cu dizabilități deplasabile care au solicitat acest lucru, astfel încât acestea să poată părăsi locuința în condiții de siguranță, până când vor primi măști din partea direcțiilor de sănătate publică, conform prevederilor OUG 78/2020", afirmă primarul general, într-o postare pe Facebook.
Ea menționează că, în urma apelului lansat de Primăria Capitalei, au fost înregistrate 950 de solicitări. Astfel, echipele Centrului pentru Seniori și ale DGASMB au început sa distribuie măști de protecție solicitanților, fiecare persoană primind câte 30 de bucăți, scrie Agerpres.
Înscrierile continuă, iar cei interesați pot trimite cereri la adresele de email [email protected] pentru persoanele vârstnice și [email protected] pentru persoanele cu dizabilități.