Elena Udrea scapă definitiv de acuzații în dosarul Hidroelectrica privind mita de 5 milioane de dolari. Faptele s-au prescris

Elena Udrea scapă definitiv de acuzații în dosarul Hidroelectrica privind mita de 5 milioane de dolari. Faptele s-au prescris

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

scris 4 iun 2024

Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus definitiv încetarea procesului penal împotriva Elenei Udrea în dosarul Hidroelectrica, în care este acuzată de trafic de influență și spălare a banilor, în legătură cu suma de 5 milioane de dolari pe care ar fi primit-o de la omul de afaceri Bogdan Buzăianu.

Aceeași soluție a fost dispusă și în cazul jurnalistului Dan Andronic, acuzat de mărturie mincinoasă, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
VIDEO&FOTO Bani UE nerambursabili pentru noua centrală în cogenerare din Titan. Etapa 2 va adăuga stocare termică și producție de agent de refrigerare CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO Bani UE nerambursabili pentru noua centrală în cogenerare din Titan. Etapa 2 va adăuga stocare termică și producție de agent de refrigerare

Prescrierea faptelor în acest dosar a fost constatată încă de la judecarea dosarului pe fond la Curtea de Apel București, în aprilie 2023.

Marți, Instanța supremă a respins apelurile introduse de DNA și Elena Udrea, fiind menținută decizia instanței de fond privind încetarea procesului penal.

Pe de altă parte, Elena Udrea trebuie să achite suma de 3,4 milioane euro.

Udrea se află în penitenciarul Târgșor, unde execută o pedeapsă de 6 ani primită în dosarul Gala Bute.

În dosarul Hidroelectrica, Elena Udrea a fost trimisă în judecată de DNA, în decembrie 2017, pentru trafic de influență și spălare a banilor, iar jurnalistul Dan Andronic pentru mărturie mincinoasă.

Potrivit DNA, Elena Udrea a acceptat în anul 2011 promisiunea făcută prin intermediari de omul de afaceri Bogdan Buzăianu de a primi suma de 5 milioane de dolari pentru a-și exercita influența asupra factorilor de decizie din cadrul Ministerului Economiei și Hidroelectrica, în vederea menținerii, în condițiile deja negociate, a contractelor pe care societatea omului de afaceri (Energy Holding - n.r.) le încheiase cu Hidroelectrica.

Din suma promisă, Elena Udrea a primit, în noiembrie 2011, prin intermediari, 3.800.000 de dolari, dar și o creanță de 900.000 de euro. Creanța reprezenta o sumă pe care o firmă a omului de afaceri o împrumutase unui terț și care era garantată cu părți sociale ale unei societăți comerciale care deținea două publicații, printre care și cotidianul Evenimentul zilei.

Anchetatorii mai arătau că, pentru a ascunde că era beneficiara reală a creanței de 900.000 euro, care i-ar fi conferit pe cale de consecință și puterea de a influența activitatea cotidianului Evenimentul zilei, Udrea a preluat această creanță de la firma controlată de omul de afaceri prin interpunerea unei alte firme paravan, aparținând unei cunoștințe. 

viewscnt
Afla mai multe despre
hidroelectrica
elena udrea