De astăzi, mai ușor cu distracția în Mamaia: fără comerț ambulant, biciclete pe promenadă și muzică tare pe plajă

De astăzi, mai ușor cu distracția în Mamaia: fără comerț ambulant, biciclete pe promenadă și muzică tare pe plajă
scris 1 mai 2016

Comerțul ambulant, bicicletele și minicarul pe promenadă, dar și muzica ascultată la volum maxim pe plajă nu mai sunt permise începând de astăzi în stațiunea Mamaia, urmare a unui regulament aprobat recent de către consilierii locali.

"Am avut cinci rânduri de întâlniri și de consultări cu agenții economici din Satul de Vacanță și din stațiunea Mamaia. Evident că au fost controverse, au fost dispute, fiecare își apără interesul businessului pe care îl reprezintă, dar mă bucur că la sfârșit am reușit să facem un regulament care se gândește în primul rând la turist, în al doilea rând la interesul municipiului Constanța, aici incluzând stațiunea Mamaia și Satul de Vacanță, în al treilea rând pune în echilibru activitățile economice din stațiunea Mamaia", a afirmat, la momentul adoptării regulamentului, primarul interimar al Constanței, Decebal Făgădău.

Urmărește-ne și pe Google News

El a precizat, conform news.ro, că, potrivit regulamentului, dispare comerțul ambulant de pe plajă, dar și din stațiune și din Satul de Vacanță. 

Cea mai căutată destinație turistică externă de vară de către români pierde 30% din turiști CITEȘTE ȘI Cea mai căutată destinație turistică externă de vară de către români pierde 30% din turiști

"O prevedere importantă este legată de comerțul ambulant. Dacă anul trecut erau multe puncte de comerț ambulant, anul acesta, pentru câteva activități, de exemplu ochelari de soare, dispar standurile de ochelari de soare pentru că sunt suficiente spații comerciale de unde poți să-i cumperi. (…) Este interzis comerțul ambulant pe plajă, dar cei care vor veghea la respectarea acestei interdicții sunt nu doar Poliția Locală, ci cei care au închiriate plajele de la Apele Române. Este responsabilitatea lor prin contractul pe care și l-au asumat. Mai dispare autorizarea punctelor cu altă destinație de pe terase. Anul trecut erau terase care se transformaseră în bazar. (…) Pe aleea care traversează Satul de Vacanță nu va mai fi autorizată niciun fel de activitate. Anul trecut se producea un blocaj de circulație și ne dorim comerțul să fie civilizat", a mai spus primarul interimar al Constanței.

De asemenea, în stațiune vor exista doar trei standuri de legume-fructe, pentru că turiștii pot face cumpărături de la punctele de alimentație publică.

Decebal Făgădău a precizat că nu va fi permis accesul poneilor pe promenadă și pe plajă, dar vor exista trăsuri, într-un singur loc, care vor fi atent monitorizate.

El a menționat că numărul punctelor de închiriere biciclete va fi mai mic decât anul trecut și vor fi acceptate doar minicarele electrice.

EXCLUSIV Document: România devine o destinație pentru călătorii de afaceri, atragerea de turiști în scop personal suferă tot mai mult CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Document: România devine o destinație pentru călătorii de afaceri, atragerea de turiști în scop personal suferă tot mai mult

"Se reduce numărul punctelor de închiriere biciclete și vor fi limitate doar la biciclete. Anul trecut erau biciclete de o persoană, de două persoane, de patru persoane, de opt persoane. Este distractiv, dar nu avem spațiu suficient și preferăm să facem lucrurile în echilibru, bicicliștii să poată merge cu bicicleta, pietonii să se poată plimba pe promenadă. Minicarele vor fi, dar li se va schimba puțin traseul și sunt acceptate numai cele electrice, care vor fi autorizate, având la bază și avizul Poliției Rutiere", a mai afirmat primarul interimar.

Totodată, nivelul decibelilor va fi limitat la cel prevăzut de lege, cu excepția zonelor special amenajate ”pentru distracție”.

"Cu excepția zonelor dedicate pentru distracție, nivelul decibelilor va fi limitat la cel prevăzut în lege. Modul de orientare a boxelor este înspre mare, în cazul beach-barurilor, respectiv spre interiorul incintei, în cazul teraselor. Poliția Locală este dotată cu sonometru clasa A pentru pentru a verifica eventualele reclamații", a spus Decebal Făgădău.

Regulamentul stațiunii Mamaia va fi aplicat de la 1 mai.

viewscnt
Afla mai multe despre
mamaia
comert
biciclete
muzica