Fostul ministru de Finanțe Darius Vâlcov a fost condamnat de Înalta Curte de Casație și Justiție la șase ani de închisoare pentru trafic de influență și spălare de bani, decizia instanței fiind definitivă.
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis să admită apelurile declarate de DNA și de Darius Vâlcov împotriva deciziei ÎCCJ din februarie 2018 prin care Darius Vâlcov fusese condamnat la opt ani de închisoare, scrie News.ro.
CITEȘTE ȘI România oprește importul de cereale din Ucraina. Decizia Comisiei Europene Instanța a decis să descontopească pedeapsa de opt ani de închisoare în pedepsele componente: patru ani pentru trafic de influență, șase ani pentru spălare de bani și doi ani pentru efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește.
Magistrații au decis încetarea procesului penal pornit împotriva lui Darius Vâlcov pentru efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
ÎCCJ a decis condamnarea lui Darius Vâlcov la trei ani de închisoare pentru trafic de influență și la cinci ani de închisoare pentru spălare de bani. Instanța a contopit aceste pedepse, aplicându-i lui Darius Vâlcov pedeapsa cea mai grea, de cinci ani de închisoare, la care se adaugă un spor de un an de închisoare, acesta urmând să execute pedeapsa de șase ani de închisoare.
De asemenea, instanța a stabilit menținerea măsurilor asiguratorii luate față de Darius Vâlcov până la concurența sumei de 6.200.000 de lei.
Decizia instanței este definitivă.
În mai 2015, Darius Vâlcov a fost trimis în judecată de procurorii DNA, care îl acuzau de trafic de influență, spălare de bani și operațiuni financiare sau acte de comerț incompatibile cu funcțiile ocupată de acesta, de primar al municipiului Slatina, senator și ministru de Finanțe.
Minel Prina, fost primar al municipiului Slatina, a fost judecat pentru complicitate la trafic de influență și complicitate la spălare de bani, omul de afaceri Lucian Petruț Șușală, pentru complicitate la trafic de influență, complicitate la spălare de bani și complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, Bogdan Timofte și Cristian Tomescu, pentru complicitate la trafic de influență, spălare de bani și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Potrivit rechizitoriului procurorilor, în 2009, Theodor Berna l-a contactat pe Darius Vâlcov, atunci primar al municipiului Slatina, județul Olt, căruia i-a propus să intervină la SC Compania de Apă Olt SA pentru ca firma sa să câștige licitații de lucrări pentru obiective din Slatina, Scornicești, Piatra Olt și Drăgănești, iar în schimb să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate conform contractelor de execuție a acelor lucrări.
În urma intervențiilor lui Darius Vâlcov, firma lui Berna a câștigat licitațiile organizate în cadrul proiectului ”Extinderea și reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă și apă uzată în județul Olt”, fiind semnate contracte cu Compania de Apă Olt pentru mai multe lucrări, în valoare de de peste 78 de milioane de lei, susțineau procurorii.
După câștigarea acestor contracte de către firma lui Berna, în perioada ianuarie-martie 2011, Vâlcov ar fi mers periodic la sediul firmei omului de afaceri, unde a primit de la acesta suma totală de 1,2 milioane de lei, în trei tranșe a câte 400.000 de lei fiecare. Banii erau dați când Compania De Apă Olt efectua plăți în contul societății, mai arătau procurorii în actul de sesizare a instanței.
Ulterior, în perioada aprilie-decembrie 2011, Vâlcov ar mai fi primit de la omul de afaceri, prin intermediul lui Minel Prina, 2,5 milioane de lei, în cinci tranșe a câte 500.000 de lei.
Anchetatorii au stabilit că Darius Vâlcov ar mai fi primit 3.080.000 de lei, în perioada 2012- 2013, tot de la Berna, prin intermediul mai multor firme.
”În scopul disimulării provenienței ilegale a banilor, inculpatul Vâlcov Bogdan Darius a inițiat și derulat, cu ajutorul celorlalți inculpați și a altor persoane interpuse, un mecanism financiar fictiv între firma omului de afaceri și o altă firmă, prin încheierea a trei contracte fictive de furnizare de bunuri/servicii, fără ca această societate să presteze vreun serviciu în virtutea contractelor special încheiate în acest sens. De aici, transferul sumelor de bani a fost realizat cu sprijinul și prin intermediul inculpaților Sușală Lucian Petruț, Timofte Petre-Bogdan, Tomescu Constantin Cristian și a altor oameni de afaceri, persoane de încredere din anturajul primarului și viceprimarului municipiului Slatina, administratori ai unor societăți comerciale, care au creat un circuit de documente financiar-contabile fictive, pentru a disimula proveniența și destinația reală a sumelor de bani. Contractele încheiate între aceste firme, precum și facturile emise în baza acestor contracte erau fictive, atestând împrejurări care nu corespund realității”, mai arătau procurorii în rechizitoriu.
Darius Vâlcov a mai fost acuzat că, din 2011 până în 2015, a efectuat operațiuni financiare sau acte de comerț incompatibile cu funcțiile de primar, senator și ministru, folosind informații deținute în virtutea acestora, în legătură cu șapte firme pe care le deținea atunci și pe care le administra prin interpuși, obținând astfel 2.272.200 de lei.
Procurorii au pus sechestru asigurător pe trei lingouri din aur, în valoare de 465.355 lei, 172 opere de artă, în valoare de 2.558.658 lei, 63.010 lire sterline, 290.334 euro și 73.077 dolari, care au ajuns în posesia lui Darius Vâlcov. De asemenea, anchetatorii au pus poprire pe sumele de 90.000 de dolari, 1.322.950 de lei și 600.000 de lei.
Procurorii DNA au făcut, în 26 martie 2015, șase percheziții în localități din județul Olt, în municipiul Slatina și în București, fiind căutate tablourile care ar fi fost achiziționate de Darius Vâlcov, prin interpuși, de la case celebre de licitații, cu bani presupus obținuți din fapte de corupție. În urma perchezițiilor, anchetatorii au găsit 101 tablouri, pe care figurează semnătura unor pictori celebri, printre care Pablo Picasso (două gravuri și un desen în cărbune), Andy Warhol, Nicolae Tonitza, Ștefan Luchian, Gheorghe Petrașcu, Constantin Piliuță, Corneliu Baba, Horia Bernea și Octav Băncilă, potrivit DNA.