Cu director reținut pentru mită, ministrul desființează Agenția de Salvare a Vieții Omenești pe Mare: Sunt suspiciuni mari și nici nu își avea neapărat rostul

Cu director reținut pentru mită, ministrul desființează Agenția de Salvare a Vieții Omenești pe Mare: Sunt suspiciuni mari și nici nu își avea neapărat rostul
scris 4 iul 2021

Ministrul Transporturilor Cătălin Drulă a anunțat că Agenția de Salvare a Vieții Omenești pe Mare va fi desființată și că a primit un acord în acest sens de la premierul Florin Cîțu. De asemenea, la Administrația Fluvială a Dunării de Jos, Porturile Galați, Autoritatea Navală Română a fost trimis Corpul de Control.

Anunțul vine după ce, miercuri, Directorul Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) din cadrul Ministerului Transporturilor, Daniel Manole, a fost reținut de procurorii Direcției Naționale Anticorupție într-un dosar în care este acuzat de luare de mită, constituire a unui grup infracțional organizat și abuz în serviciu. Grupul infracțional a avut ca scop achiziționarea a patru nave în valoare de aproximativ 85.000.000 lei. Manole Daniel ar fi fost recompensat cu 2.000.000 lei

Urmărește-ne și pe Google News
Cum au crescut olandezii de la FERM afacerile din România CITEȘTE ȘI Cum au crescut olandezii de la FERM afacerile din România
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

”Vreau să salut acțiunea procurorilor cred și am crezut întotdeuna că puterile statului trebuie să își facă fiecare treaba, noi putem să mergem până la un punct. Chiar la acea Agenție de Salvare a Vieții de Om pe Mare noi aveam un control pornit la cererea mea, dacă vă aduceți aminte în martie s-a scufundat un vas ucrainean, iar vasul ASVOM nu a putut ieși din port că era vreme rea și barca pe care ei au dat milioane de euro nu poate funcționa pe vremea aia. Am trimis un corp de control acolo, un control încheiat care a ridicat o serie largă de probleme pe zona de achiziții”, a declarat Cătălin Drulă, citat de news.ro.

”Am un anunț de făcut, această Agenție va fi desființată. Am discutat și cu premierul României și și-a dat acordul. Atribuțiile sale vor fi preluate de IGSU pentru că, de fapt, nici nu își avea neapărat rostul, iar prin felul în care au reacționat, în fine, e un dosar în curs, va trebui să ajungă la final, arată că sunt suspiciuni mari de integritate, în orice caz de competență grave, vom desființa această Agenție”, a adăugat Drulă.

Ministrul Transporturilor a mai precizat că a trimis corpul de control și la alte instituții din domeniul naval.

Gebruder Weiss face încă un pas spre digitalizare și lansează și în România portalul myGW dedicat clienților CITEȘTE ȘI Gebruder Weiss face încă un pas spre digitalizare și lansează și în România portalul myGW dedicat clienților

”În ceea ce privește celelalte instituții din domeniul naval, Administrația Fluvială a Dunării de Jos, Porturile Galați, Autoritatea Navală Română, am trimis și acolo corpul de control pentru că sunt, la fel, suspiciuni. Acolo am luat deja măsuri de schimbare a conducerilor, am adus profesioniști, la fel ca și la Portul Constanța în Consiliile de Administrație.

De altfel e un proces amplu de numire a profesioniștilor de organizare de proceduri pentru mandate stabile pe patru ani ca să nu mai stea la mâna politicului. Face parte din efortul de profesionalizare pe care îl facem”, a mai declarat Cătălin Drulă.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
ministru
agentie
mita