Cîțu, după incendiul de la Institutul Balș: Bugetarii să-și facă treaba, altfel pleacă acasă!

Cîțu, după incendiul de la Institutul Balș: Bugetarii să-și facă treaba, altfel pleacă acasă!
scris 29 ian 2021

Premierul Cîțu a declarat, vineri, că după incendiul de la Institutul Matei Balș, este momentul ca românii să înțeleagă că 95% din resursele bugetare nu mai pot fi cheltuite pe salarii și sporuri, ci tot mai multe resurse trebuie alocate investițiilor publice, pentru a evita astfel de tragedii. Șeful Executivului a cerut angajaților din administrație, inclusiv din sistemul de sănătate, să iasă din birouri și să-și facă treabă, avertizând că altfel vor fi dați afară.

De la afaceri de 50.000 la 4 milioane de euro, prin vânzarea online CITEȘTE ȘI De la afaceri de 50.000 la 4 milioane de euro, prin vânzarea online
Urmărește-ne și pe Google News

Cîțu a arătat că ”metehnele” sistemului de sănătate din România și-au făcut prezența în tragedia de la Institutul Matei Balș.

”Deși au fost alocate resurse importante acestui sector, doar anul trecut au fost alocate aproape 65 miliarde lei, adică 6,1% din PIB. Doar o foarte mică parte din acești bani au fost alocați invetițiilor. Este momentul pentru toată lumea să înțeleagă că nu putem să mergem așa mai departe: nu putem să cheltuim 95% din resurse doar pe salarii și sporuri, este nevoie să alocăm din ce în ce mai mult pentru investiții, pentru a evita astfel de tragedii în viitor”, a spus Florin Cîțu.

Soluțiile inteligente de video colaborare: o nouă dimensiune pentru creșterea productivității în mediul de lucru hibrid CITEȘTE ȘI Soluțiile inteligente de video colaborare: o nouă dimensiune pentru creșterea productivității în mediul de lucru hibrid

El a amintit că un astfel de incendiu a avut loc și anul trecut și ”se pare că nu am învățat nimic din această experiență”, avertizând că angajații din sistemul public care nu-și fac treaba vor pleca acasă.

”S-a întâmplat anul trecut și se pare că nu am învățat nimic din această experiență, s-a întâmplat astăzi din nou, așa nu mai merge. Angajaților din administrație, angajaților din Ministerul Sănătății, inspecțiile județene de sănătate, inspecțiile de control ale Ministerului Sănătășii, le spun: ieșiți din birou și faceți-vă treaba, altfel plecați cu toții acasă. Este momentul ca în România fiecare angajat din sectorul public să-și facă treaba pentru care este plătit, este pretenția pe care o am de la angajații din sectorul public”, a mai spus prim-ministrul.

Lumea clocotește. Ce șanse are programul noului Guvern să fie respectat? CITEȘTE ȘI Lumea clocotește. Ce șanse are programul noului Guvern să fie respectat?

Potrivit acestuia, există o anchetă penală în derulare, iar o echipă de control a întocmit deja un raport preliminar cu privire la incendiu.

Cîțu a repetat, totodată, că intervenția la incendiu a fost rapidă și eficientă, situația fiind stabilizată imediat.

viewscnt
Afla mai multe despre
citu
incendiu
bals
salarii
sporuri
investitii
bugetari
afara