Premierul Florin Cîțu a anunțat că a primit o Notă de informare după controlul de la Institutul Matei Balș, iar reprezentanții Corpului de control au reținut mai multe deficiențe. Pentru că unitatea a folosit serviciile unei firme de intervenții în situații de urgență care nu era autorizată de IGSU și nici nu avea capacitatea necesară, premierul anunță că va fi făcută plăngere la DNA.
Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, l-a demis pe managerul interimar al Institutului "Matei Balș", decizia fiind motivată de "multiplele disfuncționalități în gestionarea situației pacienților internați în Pavilionul V al Institutului care au fost transferați în urma incendiului din 29 ianuarie 2021 și în comunicarea cu Ministerul Sănătății". Atribuțiile vor fi preluate de directorul medical, dr. Cătălin Apostolescu. Voiculescu a cerut o anchetă a Corpului de Control, care să elucideze modul în care au fost gestionate transferurile tuturor pacienților internați în Pavilionul V.
Ministerul Sănătății anunță, joi, că încă o persoană transferată de la ”Matei Balș” în urma incendiului a murit, fiind vorba despre un bărbat de 91 de ani.
Ministerul Sănătății anunță că încă un pacient dintre cei transferați de la Institutul Matei Balș în urma incendiului a decedat. Este vorba despre un bărbat de 65 de ani, cu formă severă de coronavirus și boli asociate
Încă un pacient cu COVID-19 transferat în urma incendiului de la Institutul Matei Balș a murit la Spitalul Victor Babeș. Numărul pacienților care au fost internați în pavilionul în care s-a produs incendiul și care au decedat se ridică astfel la 16.
Încă un pacient cu COVID-19 transferat din pavilionul de la Institutul Matei Balș afectat de incendiul de acum zece zile a decedat, a anunțat luni Ministerul Sănătății.
Încă un pacient dintre cei aflați în pavilionul de la Institutul "Matei Balș" care a fost afectat de un incendiu, săptămâna trecută, a murit. Ministerul Sănătății (MS) a anunțat că este vorba despre o femeie de 84 de ani, care fusese apoi transferată la Spitalul Elias și care avea o formă severă de COVID-19 și multiple comorbidități.
O femeie de 70 de ani diagnosticată cu COVID-19 și transferată la Spitalul ”Dimitrie Gerota” în urma incendiului de la Institutul Matei Balș a decedat, fiind cel de-al nouălea pacient din pavilionul afectat de incendiu care își pierde viața.
Ministrul Sănătății Vlad Voiculescu a declarat la emisiunea Insider Politic, difuzată duminică de Prima TV, că are o relație bună cu premierul Florin Cîțu, că nu au avut până acum să își reproșeze lucruri, dar atunci când au ceva de discutat, discută cât se poate de deschis. El a precizat că nici premierul, nici președintele Klaus Iohannis nu i-au solicitat demisia după incendiul de la Institutul Matei Balș.
Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, anunță măsuri urgente pentru ca tragedii precum cele la Matei Balș sau Piatra Neamț să nu se repete, printre acestea fiind adoptarea de măsuri împreună cu IGSU. El a anunțat că marți va fi finalizat un raport privind stadiul măsurilor luate de la controalele din luna noiembrie a anului 2020.
Imagini filmate din blocul de lângă Institutul Matei Balș din Capitală, obținute de Europa Liberă, arată primele momente ale incendiului în urma căruia au murit cinci pacienți internați cu COVID.
Premierul Cîțu a declarat, vineri, că după incendiul de la Institutul Matei Balș, este momentul ca românii să înțeleagă că 95% din resursele bugetare nu mai pot fi cheltuite pe salarii și sporuri, ci tot mai multe resurse trebuie alocate investițiilor publice, pentru a evita astfel de tragedii. Șeful Executivului a cerut angajaților din administrație, inclusiv din sistemul de sănătate, să iasă din birouri și să-și facă treabă, avertizând că altfel vor fi dați afară.
Premierul Cîțu spune că, în cazul incendiul de la Institutul Matei Balș, a activat din primul moment Planul Roșu împreună cu Ministerul de Interne și prefectul municipiului București, luând măsuri pentru stabilizarea rapidă a situației.
Un incendiu a izbucnit vineri dimineață la Institutul Matei Balș din București, la parterul clădirii.
Purtătorul de cuvânt al Institutului Matei Balș din București, Cătălin Apostolescu, a anunțat, duminică, la Digi 24, că există o suspiciune privind infectarea cu noua tulpină de coronavirus, două probe analizate în laboratorul de genetică al unității medicale având reacții diferite față de cele de până acum. Apostolescu nu a precizat dacă cele două probe sunt de la un singur pacient sau de la doi, afirmând că datele exacte vor fi cunoscute la începutul săptămânii viitoare.
Adrian Streinu Cercel a demisionat din funcția de manager al Institutului de Boli Infecțioase Matei Balș, după ce a fost ales senator din partea PSD
Compania americană de biotehnologie Diffusion Pharmaceuticals va derula un studiu clinic în România pentru a testa eficacitatea medicamentului TSC în tratamentul pacienților cu Covid-19 care prezintă hipoxemie.
Genesis Property, unul dintre cei mai importanți dezvoltatori de clădiri de birouri de clasă A, sprijină cadrele medicale și pacienții afectați de virusul SARS-COV-2 printr-o contribuție financiară în valoare de 50.000 de euro, care a fost direcționată către Institutul Național de Boli Infecțioase Matei Balș.
Companiile de distribuție și furnizare de electricitate deținute în România de grupul italian de energie și utilități Enel România donează 100.000 de euro pentru a sprijini activitatea Institutului Național de Boli Infecțioase - prof. Dr. Matei Balș, se arată într-un comunicat al Enel România
Compania certSIGN, specializată în dezvoltarea de soluții de securitate cibernetică, donează Institutului Național de Boli Infecțioase "Prof. Dr. Matei Balș" din București suma de 50.000 de euro. Banii vor fi direcționați către achiziționarea de echipamente esențiale pentru asigurarea îngrijirii persoanelor infectate.
Ministrul Sănătății, Victor Costache, a anunțat joi că deocamdată pe teritoriul României nu există niciun caz de infecție cu coronavirus, ultima suspiciune de infecție cu coronavirus, la un bărbat din Reșița revenit din Germania, fiind infirmată miercuri seară. Primii zece eventuali pacienți infectați cu coronavirus vor fi tratați la Spitalul de Boli Infecțioase Matei Balș din București, pentru ca în țară să fie tratate alte cazuri la spitalele de boli infecțioase din Iași, Timișoare sau Cluj, a mai spus Costache.
O echipă medicală a fost solicitată, sâmbătă, la aterizarea cursei Ryanair de pe ruta Tel Aviv - București, întrucât un pasager avea unele simptome de gripă. Ulterior, pacientul a fost preluat de o ambulanță și dus la Spitalul "Matei Balș".