Avocatul Poporului va face o anchetă privind condițiile de la Spitalul Universitar de Urgență București, semnalate de asistenții medicali aflați în greva foamei. De asemenea, vor fi avute în vedere informațiile apărute în spațiul public potrivit cărora un protestatar rănit la manifestația din Piața Victoriei, din 10 august, ar fi contactat o bacterie după intervenția chirurgicală făcută la unitatea medicală.
Sesizarea din oficiu și ancheta vizează posibila încălcare a art. 22 și art. 34 din Constituția României privind dreptul la viață și la integritate fizică și psihică și dreptul la ocrotirea sănătății, se arată într-un comunicat transmis, miercuri, de Avocatul Poporului, scrie News.ro.
Reprezentanții instituției au mers, marți, la Spitalul Universitar de Urgență București, unde au avut o întâlnire cu asistenții medicali aflați în greva foamei, făcând apel la aceștia să renunțe la gestul lor extrem.
CITEȘTE ȘI După minivacanța din august, ANAF prelungește programul de lucru până pe 7 septembrie"Protestatarii au reiterat motivele pentru care au recurs la greva foamei, respectiv: lipsa materialelor, improprii din punctul de vedere al curățeniei în saloane atât pentru pacienți cât și pentru personal; lipsa personalului mediu medical; neacordarea drepturilor salariale conform legislației în vigoare, sporuri, vouchere de vacanță (li s-a pus în vedere alegerea fie a voucherelor de vacanță, fie a sporurilor de periculozitate)", se arată în comunicat.
Anterior, în urma apariției în mass-media a informațiilor privind protestul cadrelor medicale de la Spitalul Universitar de Urgență București și a două petiții primite în legătură cu situația asistenților medicali greviști ai foamei de la același spital, Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu, în 9 august, și a cerut lămuriri conducerii unității spitalicești. Aceasta a răspuns, printr-o adresă din 20 august, că informațiile difuzate în spațiul public sunt tendențioase, incorecte și calomnioase.
"În plus, în ultimele zile au apărut în spațiul public și informații privind faptul că un protestatar rănit la manifestația din Piața Victoriei, din 10 august 2018, ar fi contactat o bacterie după intervenția chirurgicală efectuată în Spitalul Universitar de Urgență București. Toate aspectele sus-menționate vor fi avute în vedere cu prilejul demersurilor ce vor fi efectuate de către Avocatul Poporului", mai scrie în comunicat.
Mai multe asistente și infirmiere de la Spitalului Universitar de Urgență din Capitală au protestat, începând din 6 august, în curtea unității medicale, reclamând că nu au materiale sanitare sau de curățenie și că riscul pentru pacienți de a dezvolta infecții este mare. În plus, asistenții spuneau că li s-a impus să aleagă între vouchere de vacanță și sporuri, acuzându-l pe managerul Adriana Nica de lipsa investițiilor, deși fondurile alocate de Ministerul Sănătății sunt suficient de mari. Ulterior, doi dintre asistenți au intrat în greva foamei.
"Nemulțumirile noastre principale sunt lipsa personalulului, condițiile inumane în care lucram, lipsa materialelor. Conducerea spitalului spune <>, dar nu avem, tot spitalul pică pe noi. Riscurile pentru pacienți, de a dezvolta infecții asociate actului medical, sunt mari. Suntem nevoiți să aducem de acasă materiale sanitare", a declarat atunci una dintre asistentele participante la protest.
Un alt cadru medical a spus că, de exemplu, scaunele care ar fi trebuit duse la casat, în loc să fie înlocuite, au fost tapisate, că nu sunt saci pentru a pune în coșurile de gunoi, că dezinfectanții lipsesc, de asemenea, iar pe jos se spală uneori cu apă și cu săpun.
Corpul de Control al ministrului Sănătății face verificări la Spitalul Universitar pentru a vedea modul în care au fost folosiți banii alocați, în timp ce directorul economic al instituției medicale, Liana Păuleanu, a demisionat din funcție.
Pe de altă parte, conducerea Spitalului Universitar de Urgență București (SUUB) a anunțat, marți, demararea unei anchete, după ce un bărbat care a fost rănit la protestul din 10 august și a fost operat în unitatea medicală a fost infectat cu Clostridium Difficile. Medicii afirmă că analizele de laborator trebuie ”corelate cu contextul clinic al pacientului și cu alte constante biologice crescute”, întrucât există și purtători asimptomatici.