Avertisment - Criza Covid-19 poate aduce 100 de milioane de oameni în sărăcie extremă

Avertisment - Criza Covid-19 poate aduce 100 de milioane de oameni în sărăcie extremă
scris 21 aug 2020

Criza Covid-19 ar putea aduce 100 de milioane de oameni în sărăcie extremă în întreaga lume, chiar mai mult decât se estimase anterior, a avertizat președintele Băncii Mondiale, David Malpass, într-un interviu acordat AFP.

Instituția estimează că 70 până la 100 de milioane de oameni ar putea cădea în sărăcie extremă, iar „acest număr ar putea crește” dacă pandemia se agravează sau durează, a spus el. O estimare anterioară a fost de 60 de milioane de oameni, arată Hotnews.

Urmărește-ne și pe Google News

Acest lucru face "imperativ" pentru creditori să reducă datoria țărilor sărace, a declarat David Malpass.

Carrefour deschide primul hipermarket din Târgoviște și aduce opțiuni multiple de cumpărare, online și offline CITEȘTE ȘI Carrefour deschide primul hipermarket din Târgoviște și aduce opțiuni multiple de cumpărare, online și offline

În iunie, Banca Mondială avertiza că pandemia de coronavirus a provocat cea mai extinsă criză economică globală începând cel puțin din 1870 și riscă să ducă la o agravare dramatică a sărăciei în lume.

Potrivit băncii, criza provocată de Covid-19 este pe cale să devină a patra cea mai gravă recesiune din ultimii 150 de ani. Începând din 1870, această criză este depășită de criza din Primul Război Mondial, din 1914, de Marea Depresiune din anii 1930-32 și cea de după demobilizarea trupelor după Al Doilea Război Mondial, în 1945-46.

viewscnt
Afla mai multe despre
covid
saracie