Aproximativ 80.000 de români pleacă anual să lucreze în străinătate, echivalentul populației din 24 de comune

Aproximativ 80.000 de români pleacă anual să lucreze în străinătate, echivalentul populației din 24 de comune
scris 3 mar 2016

Circa 80.000 de români pleacă anual să lucreze în străinătate, respectiv echivalentul populației din 24 de comune, majoritatea emigranților provenind din mediul rural, au afirmat, joi, reprezentanții Romanian Business Leaders, la Summit-ul cu tema "România, un loc mai bun pentru antreprenori".

"Pentru a rezolva problema exodului românilor din mediul rural, trebuie să rezolvăm problemele satului românesc. Agricultura este domeniul cel mai important în mediul rural, dar în acest sector s-au rezolvat mai multe probleme după aderarea în UE. Avem nevoie să pregătim specialiști care să lucreze în agricultură. Avem resursele financiare pentru asta. Dacă și din punct de vedere legislativ lucrurile vor merge bine, vom avea în agricultură acea dezvoltare pe care ne-o dorim cu toții. Cu cât agricultura va fi mai dezvoltată, cu atât vom avea mai puțini români care să își părăsească gospodăriile pentru a lucra în străinătate", a spus, joi, Daniel Constantin, fost ministru al Agriculturii, prezent la summit-ul RBL.

Urmărește-ne și pe Google News

Conform reprezentanților RBL, în prezent avem 2,5 milioane de emigranți români care lucrează deja în străinătate.

"Dacă ne gândim că în țară numărul mediu de persoane în câmpul muncii este de 5 milioane, înseamnă că avem un raport de doi la unu între forța de muncă autohtonă care lucrează în România și cea care lucrează în străinătate și contribuie la PIB-ul acelor state. Recent, BNR a finalizat o analiză în care s-a studiat impactul pe care l-ar fi avut în PIB-ul României cei 2,5 milioane de emigranți dacă ar fi lucrat pe domeniul lor de activitate în țară. Plusul în PIB-ul României ar fi fost de 50 miliarde lei", spun reprezentanții RBL.

Regele Mihai se retrage din viața publică, fiind grav bolnav CITEȘTE ȘI Regele Mihai se retrage din viața publică, fiind grav bolnav

Dintre cei care pleacă, 80% provin din mediul rural. Avem, în prezent, 2,7 milioane de gospodării care au însumat 5 milioane de hectare, adică 34% din suprafața totală agricolă a României. Din păcate, aceste suprafețe sunt foarte dispersate.

Problema cea mare este că România nu are cadastru și nici o perspectivă imediată de a-l avea, a mai punctat Daniel Constantin. 

Sursa: Agerpres

viewscnt
Afla mai multe despre
muncitori romani