Lunile ianuarie și februarie vor fi caracterizate de o vreme cu temperaturi și precipitații apropiate de normalul perioadei, în timp ce în prima lună de primăvară, temperaturile vor fi mai ridicate în sud-estul țării și mai coborâte în regiunile centrale și nord-estice, dar ploile vor fi excedentare în cea mai marte parte a țării, reiese din prognoza de specialitate, valabilă pentru intervalul ianuarie - martie 2018, publicată de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
În prima lună a anului viitor, temperaturile medii lunare ale aerului vor fi în general apropiate de normal, posibil local mai ridicate în sud-est, sud și vest. Potrivit măsurătorilor de specialitate, media multianuală lunară pentru luna ianuarie este de -2,1 grade Celsius, luându-se în considerare parametrii monitorizați în intervalul 1981-2010. În ceea ce privește valorile termice medii, specialiștii ANM estimează, în perioada analizată, valori medii de temperatură de până la două grade Celsius în Dobrogea, respectiv de până la un grad Celsius în Banat. În rest, temperaturile vor oscila, în medie, între -6 și zero grade Celsius, arată Agerpres.
În februarie, temperaturile medii vor avea valori apropiate de normalul climatologic în cea mai mare parte a țării, care a fost stabilit la -1 grad Celsius. Cele mai scăzute temperaturi medii se vor înregistra în zonele Transilvaniei și Moldovei (între -5 și 0 grade), iar valori termice medii mai ridicate se vor consemna în Dobrogea și Banat, și vor fi cuprinse între 0 și două grade Celsius.
CITEȘTE ȘI Fenomenele meteo modifică polițele de asigurare pentru locuințe. PAD va acoperi și pagubele produse de furtuni - proiectPotrivit ANM, în prima lună de primăvară a anului viitor, temperatura aerului va avea valori apropiate de normalul climatologic, local mai coborâte în regiunile centrale și nord-estice, dar și mai ridicate în sud-est. Media valorilor termice pentru luna martie se situează la 3,5 grade Celsius. Temperaturile medii vor fi cuprinse între 3 și 7 grade Celsius, în Banat și Oltenia, între 3 și 6 grade în Muntenia, Crișana și Dobrogea, între 0 și 5 grade în Transilvania și între minus un grad și 5 grade Celsius, în Moldova.