Parchetul Tribunalului București a declanșat o anchetă în cazul unui copil de trei ani și jumătate care a murit la spital, acolo unde sunt internați și părinții lui, după ce ar fi mâncat shaorma de la un fast-food din Capitală. Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC), Paul Anghel, a declarat pentru News.ro că vineri seară comisarii din București au fost în control la restaurantul fast-food de pe Șoseaua Vergului, de unde băiețelul care a murit și părinții lui au consumat shaorma, însă acesta era închis. Controlul ANPC s-a repetat și sâmbătă, însă restaurantul era în continuare închis.
Parchetul Tribunalului București a declanșat o anchetă în cazul unui copil de trei ani și jumătate care a murit la spital, acolo unde sunt internați și părinții lui, după ce ar fi mâncat shaorma de la un fast-food din Capitală.
Purtătorul de cuvânt al Institutului de Boli Infecțioase "Matei Balș”, Cătălin Apostolescu, a confirmat pentru News.ro că un copil de trei ani și jumătate a murit marți, după ce a fost internat pentru că se simțea foarte rău, iar la acest moment se așteaptă rezultatele de la Institutul Național de Medicină Legală (INML).
Părinții copilului, care sunt încă internați în spital, le-ar fi spus medicilor că atât ei, cât și copilul, au mâncat shaorma cumpărată de la un fast-food, potrivit Digi 24.
Cazul a intrat în atenția Parchetului de pe lângă Tribunalul București, care a deschis un dosar penal, urmând ca cercetările să fie făcute împreună cu Serviciul Omoruri de la Poliția Capitalei.
Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC), Paul Anghel, a declarat pentru News.ro că vineri seară comisarii din București au fost în control la restaurantul fast-food de pe Șoseaua Vergului, de unde băiețelul care a murit și părinții lui au consumat shaorma, însă acesta era închis. Controlul ANPC s-a repetat și sâmbătă, însă restaurantul era în continuare închis.
Paul Anghel a precizat că ANPC nu a primit nicio sesizare nici de la părinții băiețelului, nici de la alți clienți în ultima săptămână cu privire la faptul că s-ar fi simțit rău după ce au consumat produse fast-food de la acel restaurant.
În același timp, președintele Asociației Pro Consumatori, Costel Stanciu, crede că ar putea fi vorba despre o infectare cu salmonela dacă ouăle din care au fost făcute sosurile erau contaminate cu această bacterie. De asemenea, spune el, valorile termice au crescut odată cu venirea sezonului cald, iar în lanțurile de restarante fast-food nu sunt respectate întotdeauna condițiile optime de păstrare a alimentelor precum ouăle sau carnea.
"În primul rând, este vina părinților că i-au dat copilului shaorma. Alimentele de tip fast-food sunt foarte bogate în grăsimi și calorii, care nu fac bine mai ales unui copil de 3 ani. De altfel, sosurile sunt făcute din ouă de rață sau de găină care pot fi contaminate cu salmonela. Boala asta se mai numește și boala mâinilor murdare. Din grabă, angajații nu se mai spală pe mâini înainte să intre în contact cu mâncarea”, a declarat Costel Stanciu pentru News.ro.
El a spus că nu exclude nici varianta ca în shaorma consumată de copilul de 3 ani și de părinții lui să fi ajuns accidental o substanță chimică, dacă alimentele din care a fost făcută au fost ținute aproape de soluții de curățat.