Reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, profesorul Alexandru Rafila, afirmă că, până la finele acestui an, ar putea fi autorizate două vaccinuri dintre cele patru la care lucrează mari asocieri de companii și care se află în stadii foarte avansate de cercetare.
”Cred că până la sfârșitul anului vor ieși pe piață cel puțin două vaccinuri. (...) Până în decembrie 2020 cred că cel puțin două vaccinuri vor fi autorizate”, a declarat Alexandru Rafila, sâmbătă seară, la Antena 3.
El a precizat că "sunt mai multe companii, de obicei sunt asocieri de companii” care lucrează la dezvoltarea unor vaccinuri pentru prevenirea virusului SARS-CoV-2 și care se află în stadii foarte avansate.
Rafila a arătat că cei care lucrează pentru elaborarea unui vaccin anti-COVID-19 sunt Pfizer în colaborare cu o companie de biotehnologie, Sanofi cu GSK, compania americană Moderna și compania Astra-Zeneka în colaborare cu Universitatea Oxford.
”Aceste companii sunt în studiile de fază 3, cel mai avansat înainte de a obține aprobarea. Autorizarea se obține pe baza unui dosar care merge cu niște dovezi științifice ale siguranței și eficacității acestor vaccinuri”, a explicat Rafila.
El a precizat că în funcție de acest dosar de acordă licența pentru producție, iar după obținerea licenței fiecare lot de vaccin obține autorizația de punere pe piață.
”Aceste vaccinuri sunt vaccinuri moderne care conțin, au la bază ARN-Mesager, o formă de acid nucleic care determină în organism dacă e introdus sinteza unor proteine de suprafață, similare cu cele pe care le are virusul Corona și în felul acesta se generează un răspuns imun. Până acum nu au fost folosite astfel de vaccinuri, sunt niște vaccinuri avansate", a mai declarat Rafila.
El a spus că, exceptând vaccinul dezvoltat de compania Sanofi, care este unul ”clasic”, celelalte la care se lucrează necesită condiții excepționale de transport, întrucât n”sut foarte sensibile la variațiile de temperatură” și ele trebuie menținute la temperaturi între minus 70 și minus 80 de grade.
Rafila a precizat că aparatele care asigură asemnea temperaturi sunt foarte scumpe.
„Și atunci, producătorii vor condiționa acest vaccin în niște cutii speciale, termoizolate, care conțin gheață carbonică și care fac posibil transportul și păstrarea vaccinului la această temperatură timp de 10 zile. După 10 zile, vaccinul poate fi păstrat probabil circa o săptămână la temperatura pe care o oferă frigiderul și practic trebuie ca în intervalul acesta de 15, maximum 20 de zile să-l transporți de la fabrică la centrul de vaccinare și trebuie administrat", a explicat Alexandru Rafila.
Acesta a explicat că aprobarea unui vaccin nu echivalează cu administrarea acestuia. Fiecare țară trebuie să fie pregătită, susține el, pentru administrarea serului unui ”număr foarte mare de cetățeni” precizând că ele vor trebui administrate în două doze, la interval de 30 sau 60 de zile.
Rafila a menționat că estimează că România va avea nevoie de cel puțin șapte milioane de vaccinuri, care să acopere imunizarea categoriilor de risc, personalului medical și personalului din serviciile esențiale ale statului.