ACORD Cresc salariile în sănătate

ACORD Cresc salariile în sănătate
scris 5 feb 2024

Reprezentanții Federației sindicale Sanitas au anunțat că, în urma discuțiilor purtate luni, la Palatul Victoria, pe tema majorărilor salariale din sistemul de sănătate, au convenit asupra unei creșteri a salariilor de bază cu 15 % în două tranșe, care urmează să fie acordate din lunile martie și iunie, pe lângă cei 5% acordați pentru întregul sistem bugetar începând cu 1 ianuarie 2024.

Precizările au fost făcute de președintele Sanitas, Leonard Bărăscu, și prim-vicepreședintele federației, Iulian Pope, arată Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
FOTO Iulian Dumitrescu, plasat sub control judiciar de DNA, anunță că demisionează din toate funcțiile deținute în PNL CITEȘTE ȘI FOTO Iulian Dumitrescu, plasat sub control judiciar de DNA, anunță că demisionează din toate funcțiile deținute în PNL

"Am continuat discuțiile începute săptămâna trecută și acum două săptămâni, ne-am mutat, între timp, la ministere, tot căutăm date în continuare. Nu avem astăzi nimic cert să vă spunem decât că discuțiile continuă. Sunt multe date de aflat pe care încă nu le avem de la celelalte ministere, câți oameni sunt, câte persoane vor trebui să primească. Nu avem nici sume totale de bani în care să zici să te încadrezi sau să creezi acel 20% cât ar fi la fiecare. Și așteptăm acele comisii pe care le-am înființat, a fost, deja, una la Ministerul Sănătății. Important este că vom primi acei 15% plus 5% care, deja, merg de la 1 ianuarie. Deci, salariile de bază vor crește în următoarea perioadă cu cei 5% pe care i-au dat de la început, plus 15% pe care ni i-a promis Guvernul", a declarat Bărăscu.

În opinia sa, referirea la "anvelopa salarială" este o "eroare". "Anvelopa salarială e o greșeală de interpretare. Nu anvelopa salarială, care e uriașă, nici nu ne-am referit la ea. Guvernul dă cei 5% pentru toată lumea la salariul de bază. Vor primi colegii noștri banii din 15 februarie, luna asta. Apoi, încă 15% în două tranșe, pe care nu le-am stabilit ca procent și care se vor aplica la toată lumea, inclusiv la asistența socială, foarte important", a explicat Leonard Bărăscu.

O nouă „bombă ciclonică” se îndreaptă către Europa. Furtuna Ingunn are puterea devastatoare a unui uragan CITEȘTE ȘI O nouă „bombă ciclonică” se îndreaptă către Europa. Furtuna Ingunn are puterea devastatoare a unui uragan

Prim-vicepreședintele Sanitas, Iulian Pope, a precizat, la rândul său, că în lunile martie și iunie ar urma să se aplice cele două tranșe de majorare a salariilor.

"Tranșele sunt bătute în cuie, martie și iunie. E un lucru pe care l-am tranșat acum. Am spus că sunt două tranșe, nu neapărat egale. Este important să vedem impactul. Nu avem toate datele la momentul acesta, sistemul sanitar e mare. Avem doar datele din subordonatele Ministerului Sănătății și spitalele subordonate autorităților locale. Nu avem celelalte date, care însumează aproape 20.000 de oameni", a transmis Pope.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat anterior despre greva anunțată de SANITAS, că în întâlnirile pe care le-au avut cu sindicatele, atât Ministerul Sănătății cât și premierul și vicepremierul Marian Neacșu, s-a discutat inclusiv posibilitatea măririlor salariale la personalul TESA, în primul trimestru al acestui an. Sunt convins că atunci această grevă nu va mai avea obiect, a dat asigurări ministrul.

”Lucrurile astea se vor întâmpla așa cum a promit premierul. Sunt convins că atunci această grevă nu va mai avea obiect”, a subliniat el.

Stellantis a produs în Italia mult mai puține mașini electrice decât planificase pentru 2023, cumpărătorii așteptând stimulentele guvernamentale CITEȘTE ȘI Stellantis a produs în Italia mult mai puține mașini electrice decât planificase pentru 2023, cumpărătorii așteptând stimulentele guvernamentale

Rafila a menționat că cele două domenii prioritare, sănătatea și învățământul reprezintă și pentru Guvern și pentru toată lumea într-adevăr domenii în care trebuie să putem să funcționăm cât mai aproape de normal. Ministrul Sănătății a anunțat că la sfârșitul anului trecut, s-a aprobat prin Ordonanță prin care ”începând cu 1 ianuarie 2024, toate posturile care se eliberează în sistemul de sănătate pot fi scoase la concurs fără memorandum”.

”Deci ce se eliberează de acum încolo prin pensionare, prin plecare, se pot ocupa fără memorandum tocmai ca să scădem puțin presiunea și să putem să înlocuim personalul într-un ritm care are legătură cu nevoile sistemului de sănătate”, a mai spus Rafila.

Președintele filialei SANITAS București, Viorel Hușanu, anunța că angajații din sănătate vor face grevă, ei reclamând, pe de o parte, faptul că salariile lor au rămas printre cele mai mici din România, iar pe de altă parte lipsa acută de personal din spitale. ”În aceste zile de când a început acest an noi suntem epuizați de muncă, în timp ce alți bugetari nici nu s-au întors din vacanțe. Camerele de gardă sunt pline, secțiile sunt pline și noi nu avem personal”, afirmă liderul din cadrul SANITAS.

viewscnt
Afla mai multe despre
sanitas
greva
sanatate