Aproximativ 200 de mineri de la exploatarea de cărbune Lonea s-au blocat, luni dimineața, în subteran, nemulțumiți de situația în care se află Complexul Energetic Hunedoara (CEH) și solicitând prezența în Valea Jiului a ministrului Energiei, Victor Grigorescu.
"Până nu vine ministrul în Valea Jiului, să ne spună soarta CEH, minerii spun că nu vor ieși din subteran", a declarat președintele Sindicatului "Muntele" de la Mina Lonea, Vasile Păduraru, transmite Agerpres.
Potrivit acestuia, activitatea la Mina Lonea a fost oprită și de angajații care lucrează la suprafață.
Păduraru a explicat că starea de spirit a oamenilor este una "foarte încinsă" din cauză că aceștia se tem de falimentul CEH și de perspectiva că și-ar putea pierde locurile de muncă.
"Starea de spirit a oamenilor este foarte încinsă la nivel de subteran și suprafață, dar și în Valea Jiului este la fel. Oamenii se tem de insolvența CEH și de pericolul falimentului. Vedem falimentul la poarta minei", a arătat liderul de sindicat.
Acesta a mai spus că va intra în subteran pentru a se alătura ortacilor săi, urmând să revină la suprafață doar pentru a discuta cu minerii care vor veni la schimburile următoare.
"De marți, nu voi mai ieși din subteran, până nu vine ministrul în Valea Jiului", a conchis Păduraru.
CEH numără circa 6.300 de salariați care lucrează la minele de cărbune Lonea, Lupeni, Livezeni și Vulcan, precum și la termocentralele Mintia și Paroșeni. Compania se află în procedură de insolvență.
Complexul Energetic Hunedoara a intrat în insolvență pe 7 ianuarie 2016, având datorii de peste 1,2 miliarde de lei. În cadrul companiei lucrează circa 6.300 de angajați la termocentralele Mintia și Paroșeni, precum și la minele de cărbune Lonea, Livezeni, Lupeni și Vulcan din Valea Jiului.