Șefii agențiilor de plăți din Ministerul Agriculturii au fost schimbați

Șefii agențiilor de plăți din Ministerul Agriculturii au fost schimbați

Sursa foto: Profit.ro / Laszlo Raduly

scris 2 dec 2015

Directorii generali ai celor două agenții de plăți aflate în subordinea Ministerului Agriculturii au fost schimbați, posturile fiind preluate de Florin Marius Faur la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) și de Andrei Szakal la la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).

Florin Marius Faur a mai fost director general al APIA, în februarie 2010 - 2012, după care a lucrat ca director executiv la APIA Timiș.

Urmărește-ne și pe Google News

Andrei Szakal a fost președinte al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, din 2009 până în aprilie 2014.

APIA și AFIR au fost conduse până în prezent de Mihai Puținei, cu titlu de interimar, respectiv de Eugen Popescu. Mihai Puținei a fost retras acum la direcția financiară din minister, iar Eugen Popescu a revenit pe postul de director general adjunct la în aceeași agenție.

Ordinele de numire a noilor directori au fost semnate de ministrul Agriculturii.

Aceasta a precizat că va modifica organigrama ministerului, pentru a organiza concurs pe anumite posturi de directori, la nivel central, inclusiv la autoritățile de management.

Ministrul intenționează să-l înlocuiască din funcție pe directorul general al Autorității de Management pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală (AM-PNDR), Mihai Herciu, precizând că directorul Autorității de Management pentru Programul Operațional pentru Pescuit (AM-POP), Ciceronis Cumpănășoiu, mai are un răgaz până la finele anului pentru a ajunge la o absorbție de fonduri europene de 75%, în caz contrar urmând să îi fie cerută demisia.

În urmă cu o săptămână, premierul Dacian Cioloș a anunțat că sistemul informatic pentru plăți în agricultură nu este finalizat și i-a cerut ministrului Agriculturii să se mobilizeze pentru a plăti agricultorilor cât mai repede, până la începutul lunii decembrie, un avans din subvenția la hectar.

Urmare a acestei solicitări, până pe 30 noiembrie la miezul nopții, termenul maxim acceptat de Comisia Europeană, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a emis ordine de plată pentru mai mult de 600.000 de fermieri, suma totală care va intra în conturile agricultorilor din avansul pe suprafață depășind 255 de milioane de euro, aproximativ 70% din total.

Perioada de plată a acestor subvenții în avans este 16 octombrie - 30 noiembrie 2015 pentru toate țările membre UE, iar după 1 decembrie încep plățile efective până la 30 iunie anul următor.

Sursa:Agerpres

viewscnt
Afla mai multe despre
agricultura
agentii plati
directori
schimbare