Romtehnica a anulat licitația pentru dotarea cu torpile a fregatelor Regele Ferdinand și Regina Maria

Romtehnica a anulat licitația pentru dotarea cu torpile a fregatelor Regele Ferdinand și Regina Maria
scris 3 apr 2017

Compania Națională Romtehnica a anulat licitația pentru cumpărarea unui număr de 36 de torpile ușoare antisubmarin, care urmau să fie utilizate de fregatele Regele Ferdinand și Regina Maria.

Ofertele depuse de LEONARDO Defence Systems Division (Italia) și DCNS-BU Armes Sous-Marines (Franța) au fost declarate inacceptabile și/sau neconforme, potrivit datelor Romtehnica.

Licitația era estimată la 161,3 milioane de lei, fără TVA, conform anunțului de participare publicat de Romtehnica la începutul lunii septembrie 2016.

Prin documentația licitației, Romtehnica a solicitat ca torpilele să aibă o rază de acțiune de cel puțin 9 kilometri la o adâncime minimă de 600 metri.

O nouă insolvență în energie: KDF Energy CITEȘTE ȘI O nouă insolvență în energie: KDF Energy

Autoritatea contractantă a mai încercat să cumpere torpile antisubmarin în 2013 și în 2014, dar a anulat procedurile de atribuire pentru că nu a primit oferte, respectiv au fost depuse oferte neconforme cu caietul de sarcini.

România a cumpărat în ianuarie 2003, în perioada Guvernului Năstase, două fregate de Tip 22 Broadsword scoase din uz cu un an mai devreme din Marina Regală Britanică. Pentru cele două nave, construite în 1986, România a plătit 116 milioane de lire sterline.

Contractul a prevăzut și modernizarea navelor, lucrările fiind realizate de BAE Systems, al doilea producător modial de armament.

Streamingul muzical a depășit pentru prima dată descărcările online și vânzările pe CD și vinil în Statele Unite CITEȘTE ȘI Streamingul muzical a depășit pentru prima dată descărcările online și vânzările pe CD și vinil în Statele Unite

Cele două fregate au fost denumite Regele Ferdinand (F-221) și Regina Maria (F-222) și s-au alăturat fregatei românești Mărășești (F-111) în cadrul flotei de fregate a Marinei Române.

Fregata Regele Ferdinand (F-221), fosta HMS Coventry (F98), este actuala navă-amiral a Marinei Militare Române.

Nava a fost predată României pe 19 august 2004 și a fost recepționată, după efectuarea probelor pe mare, în data de 9 septembrie 2004.

Fostă nava comandant a Marinei Regale Britanice în timpul războiului din Golf din anul 1991, fregata Regina Maria (F-222) a intrat în dotarea Marinei Române în data de 25 iulie 2005, după ce a fost revitalizată și reechipată în cadrul unui program început în 2003.

Anterior, denumirea fregatei a fost HMS London (F95).

 

Urmărește-ne și pe Google News
viewscnt
Afla mai multe despre
romtehnica
licitatie
torpile
antisubmarian
anulare