Românii au cumpărat anul trecut echipamente sportive de peste 110 mil. euro din Decathlon

Românii au cumpărat anul trecut echipamente sportive de peste 110 mil. euro din Decathlon
scris 8 ian 2016


Afacerile retailerului francez de echipamente sportive Decathlon în România au ajuns anul trecut la circa 500 milioane lei (112 milioane euro), în creștere cu 60% față de 2014, a declarat Eric Mazillier, directorul general al Decathlon România. Anul trecut, compania a deschis 4 magazine și a ajuns la o rețea de 17 unități, dintre care patru sunt în București.

Cel mai recent magazin deschis este cel din Băneasa (București), care are o suprafață de 3.900 metri pătrați, 70 de angajați și cuprinde produse care acoperă peste 60 de sporturi.

Urmărește-ne și pe Google News

"Vrem să ne continuăm dezvoltarea în România și să ne adaptăm conceptul la situația din piață. Anul trecut am deschis diferite formate în patru orașe: Oradea, Târgu Jiu, Târgu Mureș și București. Fiecare magazin este diferit și analizăm fiecare oraș în parte pentru a vedea unde ne extindem. Dacă găsim oportunități, deschidem și 10 magazine sau poate niciunul. Targetul pentru mine nu este să deschid magazine, ci să găsim locurile unde să exprimăm conceptul nostru", a spus Mazillier.

El arată că, pentru deschiderea unui magazin, Decathlon are nevoie de un spațiu suficient de mare pentru produse și o poziție care să permită menținerea prețurilor mici.

Deschiderea de magazine în spații cu chirii mari înseamnă o creștere a prețurilor la produse și nu aceasta este politica Decathlon, explică Mazillier. De altfel, el spune că, în ultimii ani, prețurile produselor Decathlon au scăzut și cu 20%. 

PROIECT: Marile magazine vor transmite lunar Consiliului Concurenței prețul alimentelor CITEȘTE ȘI PROIECT: Marile magazine vor transmite lunar Consiliului Concurenței prețul alimentelor

Magazinele companiei din România au suprafețe cuprinse între 1.000 și 5.000 de metri, sunt amplasate în principal spre ieșirile din orașe și cuprind produse pentru 50-90 de sporturi.

Prețurile se explică, conform sursei citate, și prin faptul că grupul Decathlon dezvoltă propriile mărci de produse în centrele sale de cercetare, unde își desfășoară activitatea 600 de ingineri, și care sunt fabricate în parteneriate cu producători din diferite țări.

În România, francezii produc biciclete, încălțăminte și haine, iar partenerii săi au circa 1.000 de angajați. Astfel, anul trecut, Decathlon a fabricat în România 400.000 de biciclete, 150.000 accesorii pentru biciclete, 500.000 articole textile (2 producători) și 300.000 perechi de încălțăminte (3 producători). Mazillier spune că Decathlon va continua dezvoltarea producției în România.

Portofoliul Decathlon cuprinde 16 mărci proprii și 35.000 produse. Magazinele comercializează însă și mărci internaționale: Adidas, Nike, Columbia, Shimano, Salomon, Wilson, etc.

În ceea ce privește piața de echipamente sportive din România, Mazillier apreciază că aceasta nu este matură și nu se poate vorbi despre cote de piață.

Printre competitorii Decathlon se numără Hervis și Intersport.

Compania a intrat în România în 2009, când a deschis magazinul din cartierul Militari, din București. Decathlon este deținut de familia franceză Mulliez, care mai controlează hipermarketurile Auchan și rețeaua de bricolaj Leroy Merlin.

Șeful eMag preia, prin firma NOD, bicicletele Pegas și anunță investiții de 8 milioane de euro CITEȘTE ȘI Șeful eMag preia, prin firma NOD, bicicletele Pegas și anunță investiții de 8 milioane de euro

În primii doi ani, afacerile Decathlon s-au dublat pe piața din România, iar apoi au avut o creștere constantă între 20 și 40%.

"Evoluția din acest an depinde de cât de bine ne facem treaba. În Decathlon, lucrăm în fiecare țară după specifcul ei", spune Mazillier.

Decathlon este unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața mondială a echipamentelor sportive, cu peste 800 de magazine în mai mult de 20 de țări.

viewscnt
Afla mai multe despre
decathlon
vânzări
magazine