Românii au bani doar pentru cheltuielile zilnice, dar se așteaptă la scăderea șomajului și la creșterea veniturilor

Românii au bani doar pentru cheltuielile zilnice, dar se așteaptă la scăderea șomajului și la creșterea veniturilor
scris 13 iul 2016

Veniturile românilor le ajung acestora doar pentru a-și acoperi nevoile de zi cu zi, astfel că dorința de a investi în lucruri noi rămâne scăzută, arată studiul companiei de cercetare de piață GfK privind climatul de consum din 15 țări europene. Reticența de a cheltui contrastează puternic cu creșterea economică susținută înregistrată de România în ultimii ani.

”Predilecția spre consum în luna iunie a fost de 3,4 puncte (-0,1 puncte) - de asemenea, doar cu puțin peste media pe termen lung. Venitul neconsumat și economiile sunt încă la un nivel nesatisfăcător, dar venitul este suficient pentru acoperirea cheltuielilor zilnice”, se arată în studiul citat, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Altfel spus, deși economia din România înregistrează una dintre cele mai mai mari creșteri din Uniunea Europeană (UE), consumatorii români încă nu își pot permite bunuri de valoare și achiziții scumpe.

Potrivit acelirași date, românii se așteaptă să beneficieze de pe urma creșterii economice sub forma unei scăderi a șomajului și a unei creșteri a veniturilor.

”Așteptările privind veniturile au scăzut ușor în al doilea trimestru, cu 3 puncte, până la nivelul de 18,5 puncte. Acest indicator rămâne totuși la un nivel destul de bun. În trimestrul al doilea, perspectiva economică generală a înregistrat o creștere minimă (+0.9 puncte), până la nivelul de 4,2 puncte în luna iunie. Indicatorul a urcat doar cu puțin peste media pe termen lung, de 0 puncte”, arată analiștii GfK.

Pentru comparație, climatul de consum general din cele 28 de țări ale Uniunii Europene a crescut cu 4,1 puncte în intervalul martie-iunie 2016, până la nivelul de 13,1 puncte.

Uber suspendă activitățile din Ungaria, din cauza legislației CITEȘTE ȘI Uber suspendă activitățile din Ungaria, din cauza legislației

În trimestrul II, subiectele interne (diferite de la o țară la alta) au dominat dezbaterile din presa europeană. Subiectele comune au vizat în special lupta contra Statului Islamic și atacurile teroriste produse ca urmare în Europa (mai ales în Turcia).

În perioada premergătoare Campionatului European de Fotbal din Franța, ziariștii, experții în securitate și autoritățile guvernamentale din întreaga Europă s-au axat în special pe găsirea unor soluții de combatere a terorismului.

De asemenea, s-a discutat mult despre acordul dintre Uniunea Europeană și Turcia privind refugiații. Cu ajutorul Turciei s-a obținut o scădere semnificativă a afluxului de refugiați către Europa. Pe de altă parte, în negocierile cu Turcia s-a adus în discuție și respectarea principiilor democratice.

Unul dintre principalele subiecte dezbătute în luna iunie a fost referendumul din Marea Britanie cu privire la ieșirea din Uniunea Europeană. Sondajul care indica victoria taberei pro-europene nu a reușit să influențeze rezultatul real al referendumului care a avut loc pe 23 iunie.

”Este de așteptat ca incertitudinea situației curente să se propage pe piețele financiare și să afecteze în final consumatorii europeni. Cât de mare va fi impactul ieșirii Marii Britanii asupra climatului de consum din fiecare țară în următoarele luni, va depinde în special de politicile fiscale, de evoluția discuțiilor din cadrul Uniunii Europene și de impactul economic al Brexit-ului asupra fiecăreia dintre țările member”, se mai precizează în studiu.

Concluziile studiului GfK privind climatul european de consum rezultă dintr-un sondaj în rândul consumatorilor, realizat pentru Comisia Europeană, în toate țările Uniunii Europene. În fiecare lună, sunt intervievate peste 40.000 de persoane, din 28 de țări. Acesta este un eșantion reprezentativ pentru populația adultă din Uniunea Europeană.

viewscnt
Afla mai multe despre
cheltuieli
somaj
venituri