România va solicita la Bruxelles deblocarea exportului de porci vii în spațiul comunitar

România va solicita la Bruxelles deblocarea exportului de porci vii în spațiul comunitar
Profit.ro
Profit.ro
scris 5 iun 2016

România va solicita luni, la Bruxelles, deblocarea exportului de porci vii în spațiul comunitar prin trecerea țării în anexa I a Deciziei europene, ceea ce va oferi producătorilor români posibilitatea de a intra și pe alte piețe din afara Uniunii Europene.

Acest subiect va fi "tranșat" de către ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, și președintele Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), Radu Roatiș, care se vor întâlni cu comisarul european pentru Sănătate și Siguranță Alimentară, Vyentis Andriukaitis.

Urmărește-ne și pe Google News

"Obiectul întâlnirii cu comisarul european pentru Sănătate și Siguranță Alimentară este pesta porcină clasică, pentru că sper să deblocăm cât mai rapid exporturile de porci vii în Uniunea Europeană. Producătorii români sunt nemulțumiți pentru că în prezent România se află în anexa II a Deciziei europene, ceea ce nu le permite să exporte porci vii nu doar în UE ci și în țări terțe. Practic, orice restricție ai la nivel european folosește și altora ca să te scoată de pe piață. Ei cumpără, dar la un preț mai mic.Tocmai de aceea vreau să discut cu oficialul european să vedem ce mai e de făcut și să-i dăm drumul, pentru că există potențial suficient pentru export", a declarat pentru AGERPRES ministrul Agriculturii, Achim Irimescu.

Kaufland România vrea ca în următorii ani peste 50% din carnea de porc din magazine să provină de la fermieri români CITEȘTE ȘI Kaufland România vrea ca în următorii ani peste 50% din carnea de porc din magazine să provină de la fermieri români

Potrivit acestuia, discuțiile cu comisarul european vor viza și măsurile luate de România în privința unor boli care evoluează în apropiere de granițele țării, respectiv a pestei porcine africane și a dermatozei nodulare contagioase a bovinelor, precum și despre sistemului de ecarisare.

"Pe de altă parte, avem amenințarea cu pesta porcină africană și vreau să transmit oficialilor europeni măsurile pe care le-am luat pe situația cu Ucraina și cu Moldova. De asemenea, vor mai fi discuții și pe ecarisare și pe dermatoza nodulară la bovine, unde vreau să solicit sprijin tehnic și unde se poate și financiar", a precizat ministrul Agriculturii.

În context, președintele ANSVSA, Radu Roatiș, a subliniat că Autoritatea a solicitat săptămâna trecută în Comitetul Veterinar Permanent trecerea României pe anexa I a Deciziei europene, iar obiectivul asumat a fost ca în două luni să putem ieși cu porcii vii la export.

"Solicitarea de trecere pe anexa I am făcut-o deja încă de săptămâna trecută în Comitetul Permanent pentru Lanțul Alimentar și Sănătate Animală și în principiu sunt de acord cu modificarea anexei în privința României de a exporta porci vii în spațiul comunitar și nu numai. Obiectivul nostru pe care ni l-am asumat este ca în două luni să ieșim la export, pentru că am demonstrat Comisiei că am făcut și program de supraveghere și prelevare de probe. Ulterior, după ce vom obține de la CE acest acord, România va notifica și la OIE, ceea ce permite ca după 70 de ani, România să recâștige dreptul de a face export și cu animale vii dar și cu carne", a declarat pentru AGERPRES Radu Roatiș.

În ceea ce privește pesta porcină africană, șeful ANSVSA a menționat că va exista o discuție cu comisarul european referitoare la întărirea supravegherii la granițe, urmând să propună o trilaterală, peste două săptămâni, pentru a se verifica și din punct de vedere tehnic măsurile luate de Ucraina și Moldova.

"Pe dermatoza nodulară avem deja un număr crescut de focare în Bulgaria, boală care s-a dus acum către Serbia. Aici avem șansa noastră cu bariera naturală, cu Dunărea, dar oricum trebuie să fim pregătiți. Vom face o simulare la nivel național în aceste sens și vrem să invităm și reprezentanți din zona tehnică a Comisiei. De asemenea, vrem să solicităm CE să avem un stoc de vaccin, care să fie pus la dispoziție în 48 de ore de la apariția primului caz, dacă se va întâmpla acest lucru. Practic, vrem să fim pregătiți cu tot ceea ce trebuie. Totul este prevenție", a spus Radu Roatiș.

Crescătorii de porci din România susțin că sectorul se află într-o situație disperată, fără precedent, din cauza crizei generale a sectorului european al cărnii de porc determinat de embargoul rusesc la importurile de carne de porc din Europa, numai în ultimul an pierderile fiind de peste 40 de milioane de euro.

Potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), România avea la finele anului 2015 aproximativ 4,92 milioane de porci, fiind pe locul nouă în Uniunea Europeană. Înainte de 1989, în România erau crescuți aproape 15 milioane de porci.

Ultimele focare de pestă porcină din România au fost înregistrate în 2007, în județul Timiș, la fermele companiei Smithfield, unde au fost sacrificați peste 50.000 de porci.

În ceea ce privește situația evoluției dermatozei nodulare contagioase a bovinelor (Lumpy Skin Disease), datele ANSVSA arată că la finele lunii mai erau confirmate în Grecia 46 de focare, în Bulgaria - 117 focare, în Macedonia - 21 de focare și în Turcia - 17 focare.

De asemenea, Rusia a notificat, în seara zilei de 30 mai, primul focar, la Krasnodar, în apropierea Mării Negre, iar originea bolii din această țară ar putea fi Turcia.

Sursa: Agerpres

viewscnt
Afla mai multe despre
agricultură
porci
export
ue
solicitare