Compania farmaceutică Roche România lansează un nou model de distribuție, “Direct - la - Farmacie”, pentru a facilita accesul pacienților la medicamente esențiale pentru cancer și afecțiuni reumatologice care se pot elibera în farmaciile cu circuit deschis. Necesitatea implementării acestui program a survenit în urma celor câteva sute de sesizări primite de la pacienți, medici și farmaciști, cu privire la lipsa de disponibilitate a anumitor produse de pe piață.
Astfel, pacienții pot suna la numărul de telefon gratuit 0800 390 090, de luni până vineri, între orele 09:00 - 18:00, și vor putea avea acces la medicamentul Roche care le-a fost prescris, prin intermediul uneia dintre farmaciile partenere în acest program.
”Pentru noi, pacienții sunt în centrul activității noastre. Credem că este esențial ca ei să aibă acces la medicamentele de care au nevoie, la timp si în cele mai bune condiții. De aceea, doresc să le mulțumesc tuturor partenerilor noștri pentru sprijinul acordat în optimizarea sistemului de distributie. Am dovedit astfel că putem lucra împreună pentru beneficiul pacienților”, a declarat Martine Draulette, General Manager al Roche România.
CITEȘTE ȘI Accesul limitat la medicamente inovatoare a redus speranța de viață în RomâniaDezvoltat în colaborare cu partenerii companiei, dar și pe baza sugestiilor primite de la asociațiile de pacienți, medici, farmacisti și managerii de spitale, noul model de distribuție va permite atât spitalelor, cât și farmaciilor de circuit deschis, să pună la dispoziția pacienților medicamentele necesare, fară eventuale întreruperi și în cantități suficiente.
Programul “Direct - la - Farmacie” este deschis oricăror farmacii care doresc să adere, deoarece toate farmaciile sunt eligibile și încurajate să se înscrie în noul sistem, precizează compania.
Acest model de distributie este introdus în premieră în România și este inspirat din modele de succes, similare, existente pe piețe din alte țări membre ale Uniunii Europene.
CITEȘTE ȘI A&D Pharma a lansat un call-center pentru pacienții care caută medicamente cu disponibilitate redusăToate detaliile legate de modalitatea de înscriere a farmaciilor, pot fi solicitate la adresa de e-mail: [email protected] 2
Fondată în 1896, compania elvețiană Roche este unul din pionerii globali ai industriei farmaceutice și de diagnostic, care inovează permanent medicamente în domeniul oncologiei, imunologiei, bolilor infecțioase, oftalmologiei și afecțiunilor sistemului nervos central. Roche este, de asemenea, lider mondial în diagnosticul in vitro și în diagnosticul histologic al cancerului.
Roche România este prezentă pe piața românească încă din perioada interbelică și și-a redeschis reprezentanța locală în anul 1992. În anul 2005, grupul Roche a înființat societatea comercială Roche Romania SRL care a preluat activitatea reprezentanței din București.
Potrivit datelor Cegedim, anul trecut, Roche ocupa locul trei pe piața farmaceutică românească, cu vânzări de 611 milioane lei și o cotă de 5,2%.