Reacția Uber după lovitura din Cluj: Decizia este dezamăgitoare. Compania crede însă că aplicația poate continua să funcționeze

Reacția Uber după lovitura din Cluj: Decizia este dezamăgitoare. Compania crede însă că aplicația poate continua să funcționeze
scris 26 apr 2019

Compania americană Uber reacționează după ce a pierdut în tribunalul Cluj-Napoca și apelul în procesul cu taximetriștii și nu mai are voie să deruleze "practici de concurență neloială" în acest oraș, transmițând că decizia este dezamăgitoare, dar crede că aplicația poate continua să funcționeze.

„Decizia este dezamăgitoare, însă dorim să-i asigurăm pe pasagerii și pe șoferii parteneri care se bazează pe Uber în Cluj că aplicația poate continua să funcționeze. Între timp, am schimbat modul în care operăm, iar în prezent lucrăm doar cu operatori de transport autorizați. Multe țări din UE au reglementat serviciile de ridesharing precum Uber, oferind astfel mai multe opțiuni de mobilitate cetățenilor lor. Avem încredere că România se va alătura în curând acestui trend”, afirmă oficialii Uber.

Urmărește-ne și pe Google News

Ei se bazează pe faptul că o primă analiză a deciziei Curții de Apel arată că parte a acțiunilor cerute de reclamanți au fost respinse și că serviciul Uber NU este interzis în Cluj. Cu toate acestea, se pare că decizia a dispus încetarea activităților de suport direct pentru șoferii parteneri oferite de către Uber Systems România în Cluj, arată compania.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Uber mizează totodată pe faptul că Guvernul României s-a angajat recent să reglementeze serviciile de ridesharing, în următoarele săptămâni, printr-o ordonanță de urgență, și arată că țări precum Finlanda, Portugalia, Estonia, Lituania, Croația, Slovacia, Cehia sau Polonia au adoptat sau sunt în curs de adoptare a unor reforme care deschid piața pentru noi alternative de mobilitate, cum ar fi aplicațiile de ridesharing.

Profit.ro a relatat anterior că Uber a pierdut în tribunalul Cluj-Napoca și apelul în procesul cu taximetriștii și nu mai are voie să deruleze "practici de concurență neloială" în acest oraș, decizia judecătorilor fiind definitivă și executorie.

"Dispune încetarea și interzicerea practicilor de concurență neloială desfășurate de pârâta S.C. U.S.R. S.R.L. (Uber Systems Romania - n.r.) constând în furnizarea de servicii de suport referitoare la verificarea documentației prezentate de furnizori și a stării autovehiculului, precum și în sesiuni de informare a furnizorilor care doresc să utilizeze aplicația UBER, toate în legătură cu furnizarea de servicii de transport pe raza Municipiului Cluj Napoca", este decizia instanței, care poate reprezenta un precedent extrem de important cu efecte ce pot fi extinse la nivel național în caz de procese similare. Deja un astfel de proces a fost inițiat și la Timișoara, după cum a anunțat în exclusivitate Profit.ro în luna noiembrie.

În luna iunie, Profit.ro a anunțat că Tribunalul comercial Cluj a dispus ''încetarea și interzicerea practicilor de concurență neloială'' ale Uber. Compania a depus atunci apel.

În motivarea prezentată atunci de Profit.ro se arată că intermedierea pe care Uber, prin aplicația de profil, o realizează între clienți și șoferii care transportă fără autorizație persoane reprezintă concurență neloială pe piața transporturilor publice de persoane, în condițiile în care compania încasează venituri tocmai în urma efectuării transportului, fiind indiferent titlul sub care se face încasarea (tarif utilizare aplicație).

Procesul a fost intentat de Asociația de Monitorizare Taxi Transilvania, pe ideea de "acțiune în concurență neloială",

“Trebuie menționat că activitatea furnizorilor Uber deturnează o parte din clientela serviciilor de taximetrie, fără a respecta regulile aplicabile acestor servicii. Faptul că, potrivit Legii 38/2003, administrația publică locală limitează numărul autorizațiilor taxi, nu justifică activarea pe această piață fără respectarea cadrului legal aplicabil”, se arată în document.

EXCLUSIV Uber a fost amendat în România cu 200.000 lei pentru că nu a notificat un incident de securitate care ar fi afectat datele a 30.000 de utilizatori. Compania contestă CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Uber a fost amendat în România cu 200.000 lei pentru că nu a notificat un incident de securitate care ar fi afectat datele a 30.000 de utilizatori. Compania contestă

Pentru a putea practica taximetria, un conducător auto trebuie să îndeplinească anumite condiții, enunțate în Legea 265/2007, care a modificat și completat Legea 38/2003 privind transportul în regim de taxi și de închiriere.

Astfel, viitorul taximetrist are nevoie de o vechime de cel puțin doi ani de condus, de un certificat de atestare profesională, dovada că este apt din punct de vedere medical și psihologic și vârsta de peste 21 de ani.

Certificatul de atestare se eliberează de Autoritatea Rutieră Române (ARR), în urma promovării unui test-grilă. Pentru a susține examenul, viitorul taximetrist trebuie să facă dovada absolvirii unui curs de pregătire profesională pentru practicarea transportului de persoane în regim de taxi, cu o durată maximă de până la trei luni.

UBER a lansat serviciul care permite clienților să se deplaseze cu vehicule electrice. Cât este tariful CITEȘTE ȘI UBER a lansat serviciul care permite clienților să se deplaseze cu vehicule electrice. Cât este tariful

De asemenea, este nevoie de o autorizație de transport, eliberată de primăria localității de pe raza în care transportatorul își are sediul sau domiciliul în baza mai multor documente, cum ar fi dovada îndeplinirii condiției de capacitate profesională și onorabilitate, cât și a capacității financiare.

Totodată, sunt necesare investiții pentru respectarea condițiilor prevăzute de lege, respectiv un aparat de taxat - aproximativ 1.300 de lei, stația de emisie-recepție -1.500 lei, antenă de taxi - 200 lei, însemnele specifice și caseta simbol TAXI - 250 lei, emiterea autorizației de taxi - 200 lei, costul cursului pentru obținerea atestatului - 500 lei, cuantumul asigurării RCA este dublu, costuri lunare de dispecerat - aproximativ 250 lei lunar.

Spre deosebire de viitorii taximetriști, care trebuie să îndeplinească toate condițiile e numerate anterior, persoanele care vor să devină furnizor Uber nu trebuie decât să aibă vârsta minimă de 21 ani și să dețină permisul de conducere valabil de cel puțin un an, să dețină un autoturism cu o vechimea maximă a autovehiculului de 15 ani, în stare bună de funcționare, să aibă asigurare obligatorie RCA, valabilă pe întreaga durată a contractului, precum și cazier judiciar și auto care să ateste lipsa condamnărilor și a sancțiunilor contravenționale de o anumită gravitate/frecvență.

UBER a lansat serviciul care permite clienților să se deplaseze cu vehicule electrice. Cât este tariful CITEȘTE ȘI UBER a lansat serviciul care permite clienților să se deplaseze cu vehicule electrice. Cât este tariful

“Așadar, documentațiile, autorizațiile și procedurile menționate anterior, la care se adaugă asigurările speciale și inspecțiile tehnice mai frecvente, toate presupunând alocarea de resurse financiare, de personal și de timp, cad doar în sarcina persoanelor care efectuează transport în regim de taxi, în vreme ce furnizorii Uber, activând pe aceeași piață a transportului public de persoane, nu se supun niciuneia din aceste formalități și, în plus, evită costurile aferente”, se arată în motivare.

Cu toate că a fost solicitată și plata unei despăgubiri de 80.000 euro, instanța nu a calculat prejudiciul creat taximetriștilor de către șoferii Uber, dar a apreciat că este cert, de vreme ce scăderea numărului de clienți, efect al intrării Uber pe o piață limitată, redirecționează în mod direct proporțional o parte a profitului din activitatea de transport către acest din urmă operator.

Parte în dosar, Asociația de Monitorizare Taxi Transilvania a solicitat instanței să oblige pârâtele Uber Systems Romania SRL și Rasier Operations BV Olanda să plătească 80.000 de euro în vederea acoperirii prejudiciului suferit ca urmare a săvârșirii practicilor de concurență neloială. Instanța a respins cererea.

UPDATE EXCLUSIV Gabriela Firea a uitat să oblige taximetriștii să accepte plăți cu cardul și să nu refuze curse, așa cum a promis. Noile reguli scot însă din joc concurența de la Uber și Clever Taxi CITEȘTE ȘI UPDATE EXCLUSIV Gabriela Firea a uitat să oblige taximetriștii să accepte plăți cu cardul și să nu refuze curse, așa cum a promis. Noile reguli scot însă din joc concurența de la Uber și Clever Taxi

“Fapta pârâtelor este tocmai aceea de a intermedia serviciul de transport fără autorizații, intermediere care, așa cum a reținut Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în Cauza C-434/15, trebuie considerată ca fiind indisociabil legată de un serviciu de transport și ca intrând sub incidența calificării drept «serviciu în domeniul transporturilor»”, se mai arată în motivare.

Procesul împotriva Uber a fost intentat de Asociația de Monitorizare Taxi Transilvania, pe ideea de "acțiune în concurență neloială", din aprilie 2017 și a primit decizia la finele lunii iunie a acestui an.

În decembrie 2017, Curtea de Justiție a UE a decis, într-un proces deschis de o asociație a șoferilor de taxi din Barcelona, că serviciile furnizate de compania de ridesharing Uber sunt încadrate drept „serviciu în domeniul transporturilor” și sarcina de a reglementa condițiile prestării unor asemenea servicii revine statelor membre.

Uber este dispusă să facă unele concesii pentru a-și continua activitatea în Londra CITEȘTE ȘI Uber este dispusă să facă unele concesii pentru a-și continua activitatea în Londra

Judecătorii UE au decis totodată că un astfel de serviciu precum cel al Uber trebuie exclus din domeniul de aplicare al liberei prestări a serviciilor în general.

Uber a fost înființată în 2009 în Statele Unite ale Americii, ca o companie de transport în sistem ridesharing. Din februarie 2015, Uber este prezent și în România, în București și, din 2016 și la Cluj-Napoca, Brașov și Timișoara, iar recent a intrat în Iași.

Grupul german Daimler alimentează din nou Clever Taxi, cu peste 1 milion de euro CITEȘTE ȘI Grupul german Daimler alimentează din nou Clever Taxi, cu peste 1 milion de euro

În 2017, Uber România a avut afaceri de 6,9 milioane lei și un profit net de 453.554 lei, recent lansând și serviciul Uber Eats.

Concurentul Uber pe piața locală este startup-ul estonian Taxify, o aplicație lansată în vara anului trecut în România.

În România, ca și în alte țări, Uber se confruntă cu "furia" taximetriștilor locali, dar și cu modificările pregătite de autorități.

Taxify, concurentul Uber, se extinde în România și intră într-un nou oraș CITEȘTE ȘI Taxify, concurentul Uber, se extinde în România și intră într-un nou oraș

În aprilie 2017, transportatorii și taximetriștii care fac parte din Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) au organizat proteste în fața sediului Guvernului împotriva Uber, nemulțumiți că pierd clienți.

Pe acest fond, primarul general a anunțat, la începutul lunii decembrie 2017, intenția de a modifica regulile de desfășurare a transportului în regim de taxi în Capitală. Gabriela Firea afirma, după o întâlnire cu reprezentanții taximetriștilor, că vor fi interzise toate formele de practicare a taximetriei care nu se încadrează in prevederile legale, aceștia reclamând, printre altele, "concurența neloială practicată prin sistemele de aplicații online ce oferă servicii ilegale de taximetrie". Aceasta în condițiile în care, în mai multe rânduri taximetriștii din București, dar și cei din alte orașe, și-au exprimat nemulțumirea față de serviciul de transport UBER, la sfârșitul lunii noiembrie, în Capitală, zeci de taxiuri mergând în coloană prin zonele aglomerate ale orașului, în semn de protest.

Taxify, concurentul Uber, intră și pe piața de curierat din România CITEȘTE ȘI Taxify, concurentul Uber, intră și pe piața de curierat din România

Uber a reacționat atunci spunând că serviciile de carsharing, de taxi și transportul în comun constituie, împreună, soluții care pot duce la reducerea aglomerației, a poluării și pot rezolva problema parcărilor din București. Uber mai spunea că dialogul este cea mai bună cale pentru a oferi bucureștenilor cele mai bune servicii de transport.

În luna aprilie a anului trecut, Profit.ro a prezentat un proiect care prevede că serviciile de ridesharing, precum Uber, vor trebui autorizate de către primăriile localităților unde sunt intermediate aceste tipuri de servicii. Autorizația va fi emisă pe perioadă nedeterminată, pentru o taxă de 50.000 lei. Această sumă va trebui plătită anual de platformele de ridesharing, în caz contrar autorizația urmând a fi anulată. Intermedierea de servicii ridesharing fără autorizație va fi sancționată cu o amendă reprezentând 5% din cifra de afaceri a companiei respective.

O lună mai târziu, Guvernul a avansat un proiect de legalizare doar a aplicațiilor mobile, dar care stabilește că, fără acordul de legalizare, aceste aplicații nu vor mai putea fi însă folosite.

Între timp, Guvernul a modificat legislația.

viewscnt
Afla mai multe despre
uber
taxi
dosar
litigiu
concurenta neloiala