Președintele AUR, George Simion, a declarat că a votat cu gândul la Ziua Națională, la tineri și că a votat ca pentru prima oară după 35 de ani să ne eliberăm de lanțuri, de cătușe și ”de cei care caută să ne țină prizonieri în sărăcie într-o țară bogată”.
George Simion a votat la puțin timp după deschiderea urnelor, la Colegiul Unirea din Focșani.
”Am votat cu gândul la Ziua Națională, la înaintași și totodată la cei tineri, la copilul meu Radu, la toți copiii României. Am votat ca pentru prima oară după 35 de ani să ne eliberăm de lanțuri, de cătușe, de cei care caută să ne țină prizonieri în sărăcie într-o țară bogată. Am votat cu gândul la românii plecați în pribegie peste hotare. Am votat cu gândul că ei nu sunt nici trădători, nici muncitori necalificați”, a afirmat Simion după ce a votat.
El a adăugat că a votat cu gândul și la seniori.
”Am votat cu gândul la seniorii noștri care astăzi sunt umiliți, la cei care sunt ținuți prizonieri prin vouchere, prin cupoane, prin diferite ajutoare sociale, la cei care au fost amenințați ieri că vor rămâne fără ajutoare sociale, fără pensii, dacă nu votează cum trebuie.
Nu există cum trebuie, există ce simte fiecare aici în suflet, există voința fiecărui cetățean suveran și am votat știind că votul meu contează ca să nu fie batjocorită democrația, să avem alegeri libere și să nu se repete turul întâi de scrutin cum vor unii și alții”, a mai transmis liderul AUR.