Virgil Măgureanu, primul șef al SRI, este citat cu ideea că a confirmat, în premieră, că în decembrie 1989 a avut loc o lovitură de stat. El este prezentat ca mărturisind că știa încă din septembrie 1989 ce va urma în decembrie și că, tot în septembrie, i-a întâlnit pe cei care au aflat „ce rol le va reveni” în decembrie.
VEZI AICI ȘI Rechizitoriul în dosarul Revoluției: "Grupul Iliescu" a avut ca scop înlăturarea lui Ceaușescu, dar menținerea României în sfera de influență a URSS / Membrii grupului s-au organizat rapid și eficient, având rol esențial în evoluția ulterioară
„Știam - o mărturisesc în absolută premieră - că lucrurile se vor prăbuși în acel an. Știam deja și rolul pe care îl vor avea, din păcate, mai mult din afară, decât dinăuntru, cei care vor termină regimul Ceaușescu.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
În septembrie am știut că decembrie va fi actul final. Și am cunoscut personal pe câțiva care au aflat tot în septembrie ce rol le va reveni. Unii dintre ei au avut un rol, nefast după părerea mea, dacă vedem după scenariul cu care s-a jucat actul de la Târgoviște", este citat acesta de Aktual24.