Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că este pentru prima dată în România când „avem 41 de miliarde în primele patru luni cheltuieli pe investiții, atât din bugetul de stat, cât și din fonduri europene”. Șeful Executivului a mai spus că la finalul acestui an vom avea una dintre primele două creșteri economice din Europa și din UE, „vom avea o încadrare în deficitul asumat și vom avea o dezvoltare fără precedent în România”.
„Este pentru prima dată în România când avem 41 de miliarde în primele patru luni cheltuieli pe investiții, atât din bugetul de stat, cât și din fonduri europene. Din punctul meu de vedere se poate și mai mult și categoric va fi pentru prima oară istoria României când vom depăși ceea ce ne-am asumat prin bugetul de stat. Va trebui să avem procentul din PIB mai mic raportat la sfârșitul anului. Acum noi ne-am asumat un 7,2. Cu certitudine menținând acest ritm o să depășim. Știu că de aici pornesc eternele discuții cu deficitul, cu PIB al României”, a declarat Marcel Ciolacu, luni, la inaugurarea noii secții de cardiologie a Spitalului Județean de Urgență Târgoviște, citat de news.ro.
Premierul a mai spus că „la sfârșitul anului vom avea una din primele două creșteri economice din Europa și din UE, vom avea o încadrare în deficitul asumat și vom avea o dezvoltare fără precedent în România”.
„Toate aceste investiții se vor multiplica și în zona economică. Cu o digitalizare și cu o colectare mai bună la ANAF, sunt ferm convins că aeastă direcție corectă în care a intrat România va continua”, a completat Ciolacu.
Liderul social-democraților i-a îndemnat pe locuitorii din Dâmbovița să îi voteze pe Daniel Cristian Stan și pe Corneliu Ștefan, candidați PSD, pentru noi mandate la Primăria Târgoviște și Consiliul Județean Dâmbovița.
„Părerea mea, vă spun sincer, încercați să îi prețuiți pe cei care au performat, pe Cristi și pe Cornel, pe oamenii care în fiecare zi au înțeles de ce au fost aleși de către oameni și, mai ales, au o emtapie pentru oameni și le place administrația. E un lucru rar să îndeplinești toate condițiile, și, după cum se vede, la dumneavoastră există performanță”, a conchis Marcel Ciolacu.