Premierul Marcel Ciolacu anunță că fostul președinte, Klaus Iohannis, va primi în perioada imediată locuința de protocol la care are dreptul legal.
„E bine, se dă cu var. O să primească cât de curând”, a declarat Marcel Ciolacu.
„Trebuie să prezinte un anumit confort elementar, ce este stipulat în lege și o anumita zonă de securitate, cum este normal. Nu se vor face noi achiziții”, a mai declarat Ciolacu întrebat de jurnaliști despre locuința de protocol pentru Iohannis.

Luna trecută, premierul a declarat că fostul președinte Klaus Iohannis va primi un apartament într-o vilă de protocol din București, scrie Hotnews.ro.
„Va fi un apartament într-o vilă de protocol din București. SPP a depus deja cererea, iar Guvernul va aproba o hotărâre în acest sens săptămâna viitoare”, a declarat în data de 13 februarie premierul.
Potrivit procedurii, SPP depune cerere la RA-APPS, care identifică spațiul locativ și inițiază o hotărâre de guvern.
Hotărârea de guvern nu a ajuns încă pe ordinea de zi a Guvernului.
Ce privilegii va avea Klaus Iohannis
Legea în vigoare (Legea 406/2001) prevede că foștii președinți ai României beneficiază pe durata vieții de următoarele drepturi:

- Folosința gratuită a unei locuințe de protocol și a unui spațiu pentru cabinetul de lucru, încadrat cu un post de consilier și un post de secretar, ambele atribuite cu destinația de reședință;
- Indemnizație lunară în cuantum egal cu 75% din indemnizația acordată Președintelui României în exercițiu. În anul fiscal 2023, președintele a avut un venit net de circa 15.000 lei (aproximativ 3.000 euro). În România, indemnizația poate fi cumulată cu pensia;
- Paza și protecție, precum și folosință gratuita a unui autoturism, asigurate permanent de Serviciul de Protecție și Pază (SPP);
- Folosința gratuită pe o perioadă de maximum 12 luni a unei locuințe, cu destinația de reședință, în suprafață de maximum 200 mp, în perioada executării lucrărilor de reparații capitale la imobilul atribuit cu destinația de reședință;
- Efectuarea, la cerere, a unui control medical complet anual, în cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”.
Vila de protocol
Legea prevede că locuința de protocol pentru fostul șef de stat nu poate fi reședința pe care a avut-o ca președinte în funcție.
În februarie 2024, jurnaliștii de la Recorder au scris că pentru Klaus Iohannis se pregătea o vilă de protocol de pe bulevardul Aviatorilor, fiind făcute lucrări evaluate de jurnaliști de șapte milioane de euro. Recorder a scris atunci că este vorba despre o vilă de 475 de metri pătrați, cu un teren de 1.110 de metri pătrați, o clădire de birouri de 1.265 mp, un garaj de 43 mp și cabina portarului, de 23 mp. În urma investigației de presă, în noiembrie 2024 Guvernul Ciolacu a desecretizat cheltuielile pentru „Palatul Împăratului”, susținând că s-au ridicat la aproximativ 3 milioane euro. Guvernul nu a comunicat însă și numele viitorului locatar.
La sfârșitul lunii ianuarie a acestui an, surse guvernamentale au declarat pentru G4Media că Iohannis nu va mai primi vila din Aviatorilor, urmând să-i fie repartizată altă locuință de protocol de la Regia Autonomă a „Administrării Patrimoniului Protocolului de Stat” (RA-APPS), posibil Vila Lac 2. G4Media a scris că vila se află în cartierul Primăverii, tot o zonă exclusivistă a Capitalei, iar proprietatea este și mai mare decât cea din Aviatorilor, cu o clădire de 2.000 de metri pătrați și un teren de 37.230 de metri pătrați.