VIDEO Arafat anunță - eliminarea interdicției de circulație pe timpul nopții, iar masca nu va mai fi obligatorie în spațiile deschise. Accesul în mall-uri, permis și persoanelor testate

VIDEO Arafat anunță - eliminarea interdicției de circulație pe timpul nopții, iar masca nu va mai fi obligatorie în spațiile deschise. Accesul în mall-uri, permis și persoanelor testate
scris 7 dec 2021

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, anunță că se propune eliminarea interdicției de circulație pe timpul nopții, purtarea măștii nu va mai fi obligatorie în spațiile deschise, cu unele excepții, iar accesul în mall-uri și magazinele mari va fi permis și persoanelor testate, nu doar celor vaccinate sau trecute prin boală.

4 aspecte importante de luat în considerare atunci când alegeți un ERP pentru hoteluri și restaurante CITEȘTE ȘI 4 aspecte importante de luat în considerare atunci când alegeți un ERP pentru hoteluri și restaurante
Urmărește-ne și pe Google News

Ce vor face autoritățile și care este planul strategic pentru salvarea vieții românilor în contextul pandemic actual sunt teme care vor fi anunțate la Videoconferința Profit Health.forum - Sistemul sanitar, între pandemie și criza economică. Unde este pacientul? Ediția a IX-a

Videoconferința, organizată cu sprijinul Bristol Myers Squibb și Nordis Group, programată pentru 9 decembrie, va fi transmisă în direct și la PROFIT NEWS TV

DETALII AICI

"Clar că situația noastră acum e una mai bună decât acum două-trei săptămâni”, a afirmat Raed Arafat ,marți seară, la finalul ședinței CNSU.

Conform acestuia, se propune eliminarea interdicției de circulație a persoanelor nevaccinate în cursul nopții, crește intervalul orar de la ora 21 la ora 22 pentru magazine, restaurate și activități economice care aveau limită de închidere ora 21. Se elimină obligativitatea purtării măștii în spațiile deschise cu excepția celor aglomerate, precum stații de autobuz. În transportul în comun și spații închise, masca de protecție este obligatorie, la fel și în piețe, târguri, locuri unde se formează cozi.

Accesul în mall-uri va fi permis nu doar persoanelor vaccinate sau trecute prin boală, ci și persoanelor testate cu test PCR sau antigen rapid.

La magazinele mici, până la 200 de metri pătrați suprafață, va trebui să se stabilească un număr maxim de persoane, asigurând 4 metri pătrați de persoană, și se va permite accesul fără certificat verde.

Iulius Mall, parte a ansamblului urbanistic mixed-use Iulius Town, certificat LEED® Gold pentru sustenabilitatea clădirii CITEȘTE ȘI Iulius Mall, parte a ansamblului urbanistic mixed-use Iulius Town, certificat LEED® Gold pentru sustenabilitatea clădirii

Activitățile limitate cu 30% din capacitate - cinematografe, teatre, activități sportive - vor permite accesul publicului până la 50% din capacitate.

În noaptea de Crăciun și de Revelion nu vor fi restricții referitoare la ora de funcționare a restaurantelor și agenților economici, dar cu limită de 50% și cu prezentarea certificatului verde COVID, a precizat Arafat.

În unitățile de cazare vor fi primite și persoanele testate, nu doar cele vaccinate sau trecute prin boală.

Istoria și specificul parfumeriei pentru bărbați CITEȘTE ȘI Istoria și specificul parfumeriei pentru bărbați

Petrecerile private de genul nunților,botezurilor rămân în continuare interzise. Petrecerile de Anul Nou ale restaurantele comportă certificat verde, dar petrecerile stradale vor fi accesibile tuturor.

Modificările sunt propuse a fi adoptate miercuri, prin hotărâre de guvern, existând posibilitatea ca acestea să sufere modificări, a precizat Arafat.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a menționat că în noaptea de Anul Nou vor fi permise "activități specifice", dar organizatorii vor avea obligația de a se asigura că se respectă măsurile de sănătate publică. În restaurante, vor avea acces cei cu certificat verde, în limita a jumătate din capacitate.

”.Se propune menținerea restricțiilor privind organizarea și desfășurarea de mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte, spectacole, cursuri de instruire, workshopuri, conferințe sau alte tipuri de întruniri, organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive și altele asemenea), precum și a întrunirilor de natura activităților culturale, științifice, artistice, sportive sau de divertisment în spații deschise sau închise și desfășurarea acestora în condițiile punctelor”, se arată în decizia CNSU.

viewscnt
Afla mai multe despre
arafat
mall