VIDEO Alegeri SUA, dezbaterea finală - Trump și Biden s-au atacat pe tema pandemiei, taxelor, rasismului, a copiilor de refugiați. Biden: Ești cel mai rasist președinte din istoria SUA / Trump: Am făcut pentru americanii de culoare mai mult decât orice alt președinte

VIDEO Alegeri SUA, dezbaterea finală - Trump și Biden s-au atacat pe tema pandemiei, taxelor, rasismului, a copiilor de refugiați. Biden: Ești cel mai rasist președinte din istoria SUA / Trump: Am făcut pentru americanii de culoare mai mult decât orice alt președinte
scris 23 oct 2020

Democratul Joe Biden a reluat joi, la ultima dezbatere televizată înaintea alegerilor din 3 noiembrie, atacurile la adresa modului în care președintele SUA Donald Trump a gestionat pandemia de COVID-19, în timp ce Trump a formulat acuzații de corupție nefondate la adresa la Biden și a familiei acestuia, conform Reuters.

În urma confruntării, Joe Biden a declarat că dezbaterea a fost „mult mai rațională” decât prima și că publicul este cel care trebuie să judece cine a câștigat. De cealaltă parte, echipa de campanie a lui Trump a transmis că seara a fost „o victorie totală” pentru președintele în funcție, scrie News.ro.

ULTIMA ORĂ Operațiunea Enescu a eșuat. CEZ a ajuns la un acord cu Macquarie pentru vânzarea activelor din România. CSAT are ultimul cuvânt CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Operațiunea Enescu a eșuat. CEZ a ajuns la un acord cu Macquarie pentru vânzarea activelor din România. CSAT are ultimul cuvânt
Urmărește-ne și pe Google News

Trump a adoptat inițial un ton mult mai temperat decât la prima dezbtere televizată din septembrie, dar disputele și atacurile la persoană între cei doi competitori au rămas la fel de multe.

Dezbaterea televizată din Nashville, Tennessee, a reprezentat una dintre ultimele oportunități care i-au rămas lui Trump pentru a reconfigura o campanie dominată de pandemia care a ucis peste 221.000 de persoane în SUA. 

”Cineva care este responsabil de atât de multe decese nu ar trebui să rămână președinte al Statelor Unite”, a afirmat Biden.

Trump și-a apărat abordarea față de pandemie și a susținut că ce a fost mai rău a trecut.

De asemenea, a afirmat că ar putea apărea un vaccin peste câteva săptămâni, în condițiile în care cei mai mulți experți, inclusiv oficiali ai administrației SUA, afirmă că acesta ar fi disponibil la jumătatea lui 2021.

După discuția despre pandemie, cei doi au trecut la schimburi de replici referitoare la problemele încurcate pe care fiecare le are în străinătate.

Trump a repetat acuzațiile conform cărora Biden și fiul acestuia Hunter s-au implicat în activități lipsite de etică în China și în Ucraina. Nu a furnizat nicio dovadă, astfel că Biden le-a numit false și defăimătoare.

VIDEO WhatsApp va avea funcție de shopping CITEȘTE ȘI VIDEO WhatsApp va avea funcție de shopping

Biden și-a apărat familia și a afirmat fără echivoc că nu a obținut ”nici măcar un penny” dintr-o sursă externă, acuzându-l apoi pe Trump că vrea să-i deturneze pe americani.

El l-a acuzat pe Trump că evită să-și plătească taxele, invocând o investigație a New York Times potrivit căreia Trump nu ar fi plătit aproape deloc imppozite timp de peste 20 de ani.

”Arată-ne fișele fiscale sau încetează să vorbești despre corupție”, a spus Biden.

Trump a replicat că a plătit “milioane”.

Cei doi au mai avut dispute legat de sistemul sanitar, politica față de China și rasism, Biden afirmând că Trump este unul dintre cei mai rasiști președinți din istorie.

”Toarnă gaz peste orice foc rasist”, a continuat el.

Trump a replicat criticând faptul că Biden este autorul unei legi din 1994, referitoare la încarcerarea acuzaților provenind din rândurile minorităților și afirmând că el a făcut pentru americanii de culoare mai mult decât orice al președinte american, cu excepția, poate, a lui Abraham Lincoln.

Cei doi au abordat și situația copiilor de migranți despărțiți de părinți, Trump argumentând că traficanți și oameni din cartelurile drogurilor „s-au folosit de acești copii pentru a intra ilegal în SUA” și reproșându-i lui Biden că el nu a făcut nimic pentru copiii migranților. ”El a făcut cuști”, a arătat el spre Biden.

El i-a acuzat pe Barack Obama și pe Biden, fost vicepreședinte, că au avut o activitate slabă în timpul mandatului la Casa Albă.

Blue Air, scrisoare către Senat după ajutorul blocat. \ CITEȘTE ȘI Blue Air, scrisoare către Senat după ajutorul blocat. " Dacă dispărem, piața lăsată liberă nu va fi ocupată de TAROM, ci de competitor. Sperăm că decizia este o uriașă neînțelegere"

"Dacă aș crede că ați făcut o treabă bună, nu aș fi candidat niciodată", a spus Trump.

Într-un schimb de replici despre Coreea de Nord, democratul Biden l-a numit pe liderul Kim Jong Un „infractor” și l-a acuzat pe Trump că legitimează statul proscris. De cealaltă parte, republicanul a spus că este un lucru pozitiv să ai relații bune cu liderii altor țări.

Biden: „Publicul trebuie să judece dezbaterea”. Echipa lui Trump: „Victorie totală pentru președinte”

Întrebat cum crede că a mers dezbaterea, Joe Biden le-a spus reporterilor: „Ei bine, asta trebuie să judece publicul. Cred că a mers bine și cred că moderatorul (Kristen Welker, n.r.) a făcut o treabă bună, așadar a fost mult, mult mai rațională decât prima dezbatere. Am avut șansa să vorbesc mai mult americanilor, așa că vă mulțumesc foarte mult tuturor”.

Echipa lui a considerat că seara a fost „o victorie dramatică și răsunătoare” pentru democrat, citează BBC. Mesajul echipei este că fostul vicepreședinte este singurul candidat cu temperament de lider. Trump a ratat, în viziunea acesteia, „ultima șansă pentru a prezenta o viziune coerentă, pentru a câștiga votul americanilor”. Avea nevoie disperată să câștige și nu a reușit. Vocea lui a fost mai calmă și a atacat mai puțin, „dar a și mințit”.

Purtătorul de cuvânt al campaniei lui Trump, Tim Murtaugh, le-a spus reporterilor că dezbaterea a fost „un câștig” pentru șeful lui. În timpul discuției, el a afirmat că cea mai importantă victorie a lui Trump a fost când Biden „a promis să pună capăt industriei petroliere”.

„Puteți vedea, fizic, că Joe Biden a realizat că a făcut o gravă greșeală”.

Pe Twitter, el a scris: „Absolut, victorie totală pentru președintele Trump în seara asta. Joe Biden este numai vorbe și nicio faptă”.

viewscnt
Afla mai multe despre
trump
biden
alegeri sua