Un nou proiect pentru autonomia Ținutului Secuiesc. Kelemen Hunor: De ce banii de la marile companii, precum cele cu apele minerale, nu rămân în Harghita sau Bihor?

Un nou proiect pentru autonomia Ținutului Secuiesc. Kelemen Hunor: De ce banii de la marile companii, precum cele cu apele minerale, nu rămân în Harghita sau Bihor?
scris 19 dec 2023

Un nou proiect pentru autonomia Ținutului Secuiesc a fost depus în Parlament, iar în acest context liderul UDMR, Kelemen Hunor, s-a întrebat de ce un om din Maramureș, Suceava, Botoșani sau Harghita trebuie „să plătească Metrorexul și metroul în fiecare an cu sute de milioane, cu care poate că nu va ajunge niciodată să meargă”.

El a spus sub semnul întrebării redistribuirea impozitelor plătite de marile companii din România în Sectorul 1, care au clienți și surse de profit din toată țara, scrie Hotnews.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Modificări fiscale, avizate: Ajustarea bazei TVA în cazul reducerilor de preț, clarificarea termenului pentru depunerea unor declarații, scutire de accize pentru consumul tehnologic de gaze CITEȘTE ȘI Modificări fiscale, avizate: Ajustarea bazei TVA în cazul reducerilor de preț, clarificarea termenului pentru depunerea unor declarații, scutire de accize pentru consumul tehnologic de gaze
  • „Termenul de autonomie în 33 de ani a devenit un cuvânt de care se sperie toată lumea. Oare ce înseamnă? Autonomia universitară ce înseamnă? S-a rupt vreo universitate din România și s-a făcut rachetă spațială? Nu.
  • Deci din acest punct de vedere lucrurile sunt extrem de simple, dar, bineînțeles, fără majoritate nu se poate. Avem un coleg care a anunțat un proiect. Eu n-am văzut proiectul, dar grupul nostru de fiecare dată a susținut, fiindcă e vorba de principiul subsidiarității pentru fiecare comunitate. Marea majoritate a deciziilor ar trebui să meargă la nivelul autorităților locale, mai puțin cele legate de politica de Securitate, Apărare, Externe. Sunt câteva domenii care...bineînțeles impozite naționale ș.a.m.d.
  • Restul deciziilor ar trebui să meargă la nivelul autorităților locale și ar trebui gestionate de comunitatea locală, fiindcă am văzut acele comunități care gestionează corect treburile și acele autorități care gestionează bine treburile se dezvoltă mult mai repede, mult mai bine. Finanțarea să se facă exact așa cum se face peste tot în lume.
  • Banii făcuți acolo să rămână acolo, pe de o parte, iar, pe de altă parte, să existe și o redistribuire. Spuneți-mi și mie, am o întrebare despre bani. Un om din Maramureș, de ce trebuie să plătească Metrorexul în fiecare an cu sute de milioane, care poate că nu va ajunge niciodată din Suceava, din Botoșani sau din Harghita să meargă cu metroul? Plătește metroul pentru bucureșteni. Atunci nu s-a revoltat nimeni din București când 600, 800, 500 de milioane de la bugetul național, din taxele noastre, ale tuturor, se duc la Metrorex. Deci există acea formulă prin care se pot distribui banii...Se întâmplă parțial.
  • Nu se întâmplă în totalitate. Anumite firme care au o cifră de afaceri de peste 1 milion de euro sau ceva de genul acesta, poate că s-a ridicat plafonul, automat plătesc impozitele în București. Dar de ce? De ce Sectorul 1 trebuie să fie locul unde ajung banii din toată țara? Dacă cineva poate să-mi explice și mie acest lucru. De ce nu rămân la Harghita de la „Borsec”, de ce nu rămân de la „Izvorul Minunilor” în Bihor ș.a.m.d, ca să vă dau doar câteva exemple de la apa minerală. De ce? De ce ajung banii în București? Sau de la telefonie mobilă? Cei care vorbesc la telefon, folosesc cartela, Vodafone, Orange, ce mai folosesc în toată țara, plătesc impozitul în Sectorul 1. La redistribuire nu știu unde ajung banii, fiindcă exact așa cum domnul Boloș a uitat finanțarea pentru 26 de spitale, nu uită să împartă din pix banii”, a afirmat Kelemen Hunor la Digi 24.

Liderul formațiunii maghiare a criticat și decizia Guvernului de a nu mai permite companiilor mici să sponsorizeze activități culturale.

viewscnt
Afla mai multe despre
kelemen hunor
tinutul secuiesc