Un fost deputat PNL scapă de o condamnare de 5 ani într-un dosar cu mită de cinci milioane euro

Un fost deputat PNL scapă de o condamnare de 5 ani într-un dosar cu mită de cinci milioane euro
scris 13 feb 2024

Fostul deputat PNL Marin Anton a scăpat de o condamnare de cinci ani închisoare cu executare, după ce faptele s-au prescris, într-un dosar în care a fost acuzat că a primit în anul 2009, pe când era secretar de stat în Ministerul Transporturilor, o mită de 5,3 milioane euro de la reprezentantul unei companii italiene pentru acordarea unui contract de realizare a noului terminal de la Aeroportul Otopeni.

Curtea de Apel București a dispus luni încetarea procesului penal împotriva lui Marin Anton ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, fiind astfel anulată condamnarea de 5 ani închisoare primită de fostul deputat la instanța de fond (Tribunalul București) în septembrie 2021, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Majorarea pensiilor și salariilor de stat, efect neașteptat: sute de mii de gospodării de români riscă reducerea sau chiar oprirea ajutoarelor de încălzire CITEȘTE ȘI Majorarea pensiilor și salariilor de stat, efect neașteptat: sute de mii de gospodării de români riscă reducerea sau chiar oprirea ajutoarelor de încălzire

La Tribunal, judecătorii stabiliseră confiscarea sumei de 22.760.654 lei de la Marin Anton, decizie menținută de Curtea de Apel.

Aceeași decizie de încetare a procesului a fost luată și în cazul lui Mihai Adrian Ionescu, fost director general adjunct al Direcției de Coordonare și Monitorizare Autostrăzi din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri din România SA și fost consilier al ministrului Transporturilor, care avea o condamnare de 3 ani închisoare cu suspendare, pentru complicitate la luare de mită.

Acesta este unul dintre miile de dosare închise de instanțe ca urmare a aplicării unor decizii ale Curții Constituționale și Instanței supreme privind prescrierea faptelor, prin ignorarea unei hotărâri a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Marin Anton, fost deputat PNL de Giurgiu și fost secretar de stat și vicepreședinte al Consiliului Tehnico - Economic în cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, ce avea în coordonare activitatea Companiei Naționale 'Aeroportul Internațional Henri Coandă - București' SA Otopeni, a fost trimis în judecată de DNA în decembrie 2017 pentru luare de mită.

Conform DNA, în anul 2009, se afla în derulare un contract de modernizare a Aeroportului Internațional "Henri Coandă", în cadrul căruia, în executarea actului adițional numărul 9/07.12.2007, începuse proiectarea unui nou terminal, iar statutul țării noastre de membru al UE, precum și perspectiva aderării la spațiul Schengen impunea o reactualizare a obiectivului de investiții, concomitent cu aprobarea, la nivelul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, a unor indicatori tehnico-economici actualizați.

"Compania internațională care avea de executat lucrările la noul terminal predase proiectul și întreaga documentație către beneficiar - Compania Națională Aeroporturi București (CNAIB) la finalul anului 2008 și urma ca aceasta din urmă să se ocupe de obținerea avizelor și aprobărilor necesare demarării lucrărilor. Cu toate că CNAIB a înaintat solicitarea de aprobare a noilor indicatori tehnico-economici încă de la începutul lunii februarie 2009, până în luna iunie 2009, la nivelul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii nu se luase încă vreo decizie, iar din cauza lipsei de finanțare, lucrările pe șantierul Otopeni stagnau", precizează DNA.

În aceste împrejurări, arată anchetatorii, în perioada iunie - noiembrie 2009, Marin Anton ar fi acceptat promisiunea și, ulterior, ar fi primit de la reprezentantul filialei din România a companiei internaționale care avea în executare contractul de modernizare la Aeroportul Otopeni (martor în cauză) suma totală de 22.760.654 lei (aproximativ 5,3 milioane euro la cursul de schimb din acea perioadă), ce reprezenta un comision de 3,5% din valoarea cu care urma să se suplimenteze contractul de execuție a lucrărilor.

FOTO Burduja s-a întâlnit cu 2 comisari europeni în SUA. Le-a cerut amânarea opririi energiei pe cărbune și bani UE pentru nuclear, inclusiv SMR-urile americane NuScale CITEȘTE ȘI FOTO Burduja s-a întâlnit cu 2 comisari europeni în SUA. Le-a cerut amânarea opririi energiei pe cărbune și bani UE pentru nuclear, inclusiv SMR-urile americane NuScale

"Banii respectivi au fost primiți de Marin Anton pentru a aviza, în perioada 15 iunie - 17 iulie 2009, documentația privind obiectivul de investiții 'Dezvoltare și Modernizare Aeroport Internațional București - Otopeni (...)', nota de fundamentare și proiectul de hotărâre de guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici reactualizați ai obiectivului de investiții menționat mai sus, precum și aprobarea continuării lucrărilor și a finanțării obiectivului respectiv", spun procurorii.

Ca urmare a acestor demersuri, mai arată DNA, proiectul de hotărâre de guvern ar fi fost adoptat, fiind emisă Hotărârea de Guvern nr. 852/2009, act administrativ necesar pentru încheierea actului adițional numărul 10 din data de 21.08.2009 la contractul din data de 30.04.1992 pentru Dezvoltarea și Modernizarea Aeroportului Internațional București - Otopeni, având ca părți Compania Națională Aeroportul Internațional Henri Coandă - București și societatea omului de afaceri.

Banii ar fi fost primiți de Marin Anton prin intermediul unei societăți comerciale unde acesta avea calitatea de asociat.

"Marin Anton a beneficiat de ajutorul lui Adrian Mihai Ionescu, care, în luna iunie 2009, cu ocazia unei întâlniri pe care acesta din urmă a avut-o cu reprezentantul companiei internaționale, i-a specificat acestuia "pretențiile" primului inculpat, precum și modalitatea de remitere a banilor. Astfel, între compania internațională și societatea controlată de inculpatul Anton Marin a fost încheiat un contract de subantrepriză, suma de 22.760.654 lei fiind achitată prin transfer bancar, în perioada 23 iulie - 20 noiembrie 2009, și reprezenta contravaloarea unor lucrări de organizare șantier care nu au fost executate în realitate", mai precizează procurorii.

Suma de bani obținută a fost folosită în interesul firmei unde Marin Anton era asociat. 

viewscnt
Afla mai multe despre
marin anton
pnl
mita