Deputații și senatorii au votat proiectul de hotărâre privind revocarea Renatei Weber de la conducerea instituției Avocatul Poporului.
S-au înregistrat 247 de voturi "pentru", 32 'împotrivă', iar un parlamentar nu a votat, scrie News.ro
 
 Ludovic Orban a afirmat că săptămâna viitoare vor începe procedurile pentru numirea unui nou Avocat al Poporului.
PSD a anunțat că va ataca la CCR decizia Parlamentului de revocare a Renatei Weber din funcția de Avocat al Poporului.
Renate Weber a fost numită în urmă cu doi ani, la propunerea ALDE, formațiunea lui Călin Popescu Tăriceanu, care nu a mai reușit să intre în Parlament după ultimele alegeri.


















 
															 																											 
															 																											 
															 														 
															 																											 
															 																											 
										
																											 
										
																											 
										
																											 
										
																											 
										
																											 
										
																											 
										
																											 
										
																											 
					 
			 
			 
			 
			 
			 
			 
			 
			 
			 
			 
			 
			 
			 
			 
			 
			