ULTIMA ORĂ Noile principii de salarizare în sistemul bugetar: Sporurile - limitate la 20% din salariu, sporul pentru condiții de muncă - același indiferent de funcție. Vor fi menținute doar sporurile ”cu adevărat relevante”

ULTIMA ORĂ Noile principii de salarizare în sistemul bugetar: Sporurile - limitate la 20% din salariu, sporul pentru condiții de muncă - același indiferent de funcție. Vor fi menținute doar sporurile ”cu adevărat relevante”
scris 13 apr 2021

Guvernul va plafona sporurile la 20% din salariul de bază, la nivel individual, conform principiilor pe care va fi construită noua legislație privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, relevă un document analizat de Profit.ro. De asemenea, sporurile pentru condiții de muncă vor fi acordate în cuantum fix indiferent de funcție, dar va exista și un spor de performanță lunar. În noua lege vor fi menținute doar sporurile ”cu adevărat relevante”.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată pe Profit Insider

Noile principii pe care va fi construită legislația, pregătite de Guvern

Urmărește-ne și pe Google News
Cum să reîmprospătezi online aerul și...cifra de afaceri CITEȘTE ȘI Cum să reîmprospătezi online aerul și...cifra de afaceri

Conform documentului oficial care va fi discutat, printre principiile care vor fi avute în vedere la elaborarea cadrului normativ privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice se numără:

- reanalizarea coeficienților de ierarhizare pentru fiecare familie ocupațională de funcții bugetare, cu respectarea raportului de 1 la 12, dintre cel mai mic și cel mai mare salariu de bază, și înmulțirea coeficienților cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată în vigoare - 2.300 lei;

Armata Selectării Atente a Plasticului (ASAP), program de colectare selectivă a deșeurilor în școli, lansat deja în București, se extinde în Brașov. Obiectiv: implementarea în toate școlile din România până la finalul lui 2025 CITEȘTE ȘI Armata Selectării Atente a Plasticului (ASAP), program de colectare selectivă a deșeurilor în școli, lansat deja în București, se extinde în Brașov. Obiectiv: implementarea în toate școlile din România până la finalul lui 2025

- introducerea unor grile de salarizare pentru administrația publică locală, corespunzător funcțiilor publice și funcțiilor contractuale;

- plafonarea sporurilor la 20% din salariul de bază, la nivel individual;

- revizuirea sistemului de acordare a sporurilor :

Janos Egly, Executive Director Accenture Industry X Romania CITEȘTE ȘI Janos Egly, Executive Director Accenture Industry X Romania

   - sporurile pentru condiții de muncă la care expunerea la condiții de muncă este aceeași, indiferent de funcția deținută, se vor acorda în cuantum fix, ca spor de până la 25% din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată;

   - analiza tuturor categoriilor de sporuri, cu menținerea numai a celor cu adevărat relevante

EFdeN, cu sprijinul ENGIE, pune România pe harta inovației sustenabile. Prestigioasa competiție de locuințe solare, Solar Decathlon Europe 2023, se va desfășura la București CITEȘTE ȘI EFdeN, cu sprijinul ENGIE, pune România pe harta inovației sustenabile. Prestigioasa competiție de locuințe solare, Solar Decathlon Europe 2023, se va desfășura la București

- acordarea unui spor de performanță lunar personalului care a realizat sau a participat direct la obţinerea unor rezultate deosebite în activitatea instituţiei/autorităţii publice sau a sistemului din care face parte, a participat la activităţi cu caracter deosebit, a efectuat lucrări cu caracter excepţional ori a avut un volum de activitate ce depăşeşte în mod semnificativ volumul optim de activitate, în raport de complexitatea sarcinilor, în baza criteriilor stabilite de ordonatorul de credite;

- implementarea noului cadru legal pentru toate familiile ocupaționale în același timp, în scopul evitării apariției unor noi dezechilibre în sistemul public de salarizare și al înlăturării posibilității contestării unor prevederi în fața instanțelor de judecată.

Senat: Copiii, până la o anumită vârstă, vor fi scutiți de la calculul întreținerii CITEȘTE ȘI Senat: Copiii, până la o anumită vârstă, vor fi scutiți de la calculul întreținerii

Potrivit documentului citat, în prezent, deoarece determinarea sporurilor se face în raport cu salariul de bază se creează o situație discriminatorie, unele funcții beneficiind de un cuantum al sporurilor cu mult mai mare decât altele, cu toate că activitatea se desfășoară în aceleași condiții, iar expunerea la condiții periculoase sau vătămătoare este aceeași, indiferent de funcția deținută.

”Scopul elaborării noului cadru normativ privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice vizează eliminarea discrepanțelor salariale existente în prezent în sistemul bugetar, restabilirea ierarhiilor funcțiilor în cadrul domeniilor de activitate, precum și între domenii de activitate, precum și instituirea unui sistem de stimulare a performanței”, arată guvernanții.

Digitalizarea activităților în siguranță și cu valoare legală CITEȘTE ȘI Digitalizarea activităților în siguranță și cu valoare legală

Guvernul subliniază că discrepanțele salariale au apărut în urma aplicării legislației anterioare privind salarizarea personalului bugetar, iar altele au fost identificate după data apariției Legii-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, respectiv luna iulie 2017, ca urmare a modificărilor legislative succesive ale Legii-cadru în vigoare în Parlament, prin care unele categorii de personal au fost favorizate în raport cu celelalte categorii de personal din sectorul bugetar.

Mai mult decât atât, o serie de discrepanțe au apărut și ca urmare a efectelor unor hotărâri judecătorești definitive, prin care au fost acordate anumite drepturi salariale pe legislația anterioară Legii-cadru nr.153/2017.

ULTIMA ORĂ Comisia Europeană s-a autosesizat pentru transferul terenurilor Romexpo în proprietatea Camerei de Comerț. Bruxelles-ul analizează și dacă folosința gratuită de până acum este ajutor de stat CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Comisia Europeană s-a autosesizat pentru transferul terenurilor Romexpo în proprietatea Camerei de Comerț. Bruxelles-ul analizează și dacă folosința gratuită de până acum este ajutor de stat

De asemenea, la nivelul administrației publice locale se identifică o serie de dezechilibre salariale între unitățile administrative-teritoriale de nivel similar, în condițiile în care nivelul de salarizare al personalului pentru fiecare în parte se stabilește prin hotărâre a consiliului local, a consiliului județean sau a Consiliului General al Municipiului București.

”Acest lucru a condus, pe de o parte, la existența unor niveluri diferite de salarizare pentru aceeași funcție în cadrul administrației publice locale, iar pe de altă parte, la răsturnarea ierarhiilor firești pe nivele de complexitate a activității în administrația publică – respectiv administrație publică centrală, administrație publică teritorială și abia pe a treia poziție administrația publică locală. Aplicarea legii a dus la situația în care unele salarii de bază din administrația publică locală sunt mai mari decât salariile din administrația publică centrală”, mai arată sursa citată.

Cât privește plafonarea la 30% din suma salariilor de bază, a sporurilor acordate personalului bugetar pe ordonator de credite, în prezent, există sectoare de activitate care sunt exceptate de la acest plafon de sporuri, ceea ce determină acordarea unui număr mai mare de sporuri pentru aceste categorii bugetare, în detrimentul altor categorii de personal bugetar care nu pot depăși acest plafon.

Corespunzător familiilor ocupaționale de funcții bugetare, ministerele ar urma să transmită în termen de 30 de zile, propuneri și observații de îmbunătățire a legislației privind salarizarea în domeniul de competență, în vederea reașezării politicilor salariale în conformitate cu principiile prezentate.

Profesia de avocat va fi compatibilă cu activități în mai multe domenii, precum protecția datelor, proiecte cu finanțare UE sau învățământ preuniversitar CITEȘTE ȘI Profesia de avocat va fi compatibilă cu activități în mai multe domenii, precum protecția datelor, proiecte cu finanțare UE sau învățământ preuniversitar

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, declarase anterior că sporurile acordate în sistemul bugetar ar urma să nu depășească 20% din nivelul salariului de bază, care va fi calculat în toate sectoarele în raport cu salariul minim brut pe economie.

Potrivit ministrului Muncii, noua lege a salarizării ar urma să fie definitivată în aproximativ un an.

Sporul reprezintă un element al salariului lunar/soldei lunare, acordat ca procent la salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare, în condițiile legii, pentru fiecare categorie de personal.

De exemplu, pentru munca pe timp de noapte, sporul reprezintă 25% din salariul de bază. Munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru atrage un spor de 75% din salariul de bază, în timp ce sporul pentru vechime în muncă variază între 5% și 25%, în funcție de anii de muncă.

Lista sporurilor a fost prezentată de Profit.ro și poate fi văzută AICI.

viewscnt
Afla mai multe despre
spor
salariu
bugetar
limita
guvern
munca