ULTIMA ORĂ Decizii definitive: Elena Udrea, condamnată la șase ani de închisoare dosarul "Gala Bute", Rudel Obreja, condamnat la cinci ani de închisoare. UPDATE Reacția Elenei Udrea

ULTIMA ORĂ Decizii definitive: Elena Udrea, condamnată la șase ani de închisoare dosarul "Gala Bute", Rudel Obreja, condamnat la cinci ani de închisoare. UPDATE Reacția Elenei Udrea
scris 5 iun 2018

Fostul ministru al Dezvoltării Regionale Elena Udrea - aflată în Costa Rica - a fost condamnată marți de instanța supremă la șase ani de închisoare pentru luare de mită și abuz în serviciu în dosarul Gala Bute, iar Rudel OIbrreja a primt cinci ani de închisoare.

Decizia este definitivă, scrie News.ro

Urmărește-ne și pe Google News

Înalta Curte de Casație și Justiție a menținut astfel sentința din prima instanță, atât pentru Elena Udrea, cât și pentru Rudel Obreja, fostul președinte al Federației Române de Box, condamnat la cinci ani de închisoare pentru evaziune fiscală.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Magistrații au menținut sentințele pronunțate de instanța de fond și în cazul celorllați inculpați.

Elena Udrea, plecată în Costa Rica după condamnarea din dosarul Gala Bute, își vinde acțiunile din Tim Rail Cargo și își retrage banii cu care a creditat compania CITEȘTE ȘI Elena Udrea, plecată în Costa Rica după condamnarea din dosarul Gala Bute, își vinde acțiunile din Tim Rail Cargo și își retrage banii cu care a creditat compania

UPDATE ora 17.40 Elena Udrea a transmis următorul mesaj: 

"Mulțumesc tuturor celor care ați crezut și credeți în dreptatea mea, tuturor celor care m-ați susținut, mă susțineți, v-ați rugat și vă rugați pentru mine!

Mulțumesc presei care a dus și duce o luptă mai aprigă și mai determinată pentru adevăr și oprirea abuzurilor din România decât o duc aleșii poporului, cei care ar avea obligația să o facă.

Sistemul încă există și funcționează, Protocoalele și culoarele din justiție sunt în continuare eficiente, sunt încă judecători și procurori care execută ordinele și comenzile generalilor SRI.

Până decid ce voi face în continuare, vă rog să acceptați că nu voi da nicio declarație.

Doamne, ajută tuturor!"

Elena Udrea declara recent la România TV că ”ar fi absurd” să fie condamnată definitiv în dosarul ”Gala Bute” existând în acest moment un document care îi arată nevinovăția. ”De ce m-aș duce șase ani la pușcărie doar pentru că vor Coldea și Kovesi?”, a spus Udrea, care a anunțat că își va prezenta cazul Organizației Națiunilor Unite. Udrea susține că va reveni în România dacă dosarul va fi repus pe rol la o instanță ”corectă”, iar dacă acest lucru nu se va întâmpla, va căuta mijloace ca ”acea sentință să fie desființată la un moment dat”.

Persoanele fizice au datorii către stat de 15 miliarde de lei. Ministerul Finanțelor vrea să stimuleze achitarea lor CITEȘTE ȘI Persoanele fizice au datorii către stat de 15 miliarde de lei. Ministerul Finanțelor vrea să stimuleze achitarea lor

Ultimul termen în dosarul "Gala Bute" a avut loc în 9 mai, când magistrații instanței supreme i-au audiat pe Adrian Gărdean, martor denunțător, și pe fostul președinte al Federației Române de Box Rudel Obreja. Veronel Rădulescu, unul dintre avocații Elenei Udrea, a cerut eliminarea probelor obținute cu ajutorul SRI, pe motiv că sunt nelegale, și rejudecarea dosarului. De asemenea, ei su solicitat audierea Elenei Udrea prin videoconferință, din Costa Rica, solicitare respinsă.

La ultimul termen al procesului, procurorii DNA au cerut majorarea pedepselor primite de Elena Udrea și de fostul președinte al Federației Române de Box Rudel Obeja, dar și pentru ceilalți inculpați.

Elena Udrea, aflată în Costa Rica, spunea că a decis împreună cu avocații să ceară repunerea pe rol a dosarului "Gala Bute", rămas în pronunțare la Înalta Curte de Casație și Justiție, după ce fostul președinte Traian Băsescu a făcut public un document al SRI, despre care spune că este strict secret și i-a parvenit în urmă cu câteva luni, vizând dosarul Gala Bute. Traian Băsescu spunea că acest document arată că a existat un plan de cooperare între DNA și SRI și că a sesizat CSM, Inspecția Judiciară, ministrul Justiției și Comisia parlamentară pentru controlul activității SRI.

Elena Udrea a anunțat în 17 februarie că se află în Costa Rica, iar în aprilie ea anunța că are statut provizoriu de refugiat politic din 21 martie și că una dintre obligațiile pe care le are este de a nu părăsi teritoriul statului Costa Rica.

Udrea declara, în 10 mai, la Antena 3, că a decis să plece în Costa Rica în luna ianuarie, alegând o țară unde știa că există o legislație puternică și transparentă de protejare a celor care sunt abuzați în țara lor, că există cel mai vechi sistem democratic din America Latină și că acolo s-au refugiat lideri politici din alte țări. "Am luat decizia de a pleca în momentul în care mi-am dat seama că nu am nicio șansă să fiu judecată corect în dosarul care a avut ieri termen (Gala Bute -n.r.)", susținea Udrea.

În 28 martie 2017, instanța supremă a condamnat-o pe fostul ministru al Dezvoltării Regionale Elena Udrea la șase ani de închisoare cu executare pentru luare de mită și abuz în serviciu, fiind achitată pentru tentativa de folosire de declarații false sau incomplete, în dosarul “Gala Bute”.

Rudel Obreja, fost președinte al Federației Române de Box, a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru evaziune fiscală, Gheorghe Nastasia, fostul secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, a primit o pedeapsă de patru ani de închisaore cu suspendare, iar Ana Maria Topoliceanu, fostul director al Companiei Naționale de Investiții, a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită.

Fostul ministru al Economiei Ion Ariton a fost achitat, fostul consilier al Elenei Udrea, Ștefan Lungu, a primit o pedeapsă de un an și șase luni de închisoare cu suspendare, fostul asistent personal al Elenei Udrea, Tudor Breazu, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare, pentru complicitate la luare de mită, în timp ce omul de afaceri Dragoș Botoroagă a primit doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare.

Dosarul “Gala Bute” a ajuns la instanța supremă în aprilie 2015, faptele fiind de luare sau dare de mită, abuz în serviciu, complicitate la luare de mită, evaziune fiscală și spălare de bani.

Procurorii au arătat în rechizitoriu că în 24 iunie 2011 a fost încheiat un contract de servicii, atribuit prin negocierea fără publicarea unui anunț de participare, între Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului (MDRT) și SC Europlus Computers SRL, firma lui Rudel Obreja, având ca obiect prestarea serviciilor de promovare a României în cadrul evenimentelor desfășurate cu ocazia organizării Galei Internaționale de Box profesionist de către Federația Română de Box.

În baza acestui contract, la 1 februarie 2012, Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului a efectuat plata serviciilor de promovare în valoare de 8.116.800 lei.

"Fondurile publice au fost utilizate într-o modalitate interzisă de lege, respectiv pentru finanțarea unui eveniment sportiv organizat de către o societate comercială, iar suma achitată în baza contractului constituie în întregime un prejudiciu produs în patrimoniul ministerului. Prin încheierea contractului s-a urmărit în realitate asigurarea fondurilor necesare organizării galei de box menționate, iar achiziția de servicii de publicitate a reprezentat doar o justificare formală, pentru care nu există o nevoie reală a ministerului, cu unicul scop de a da o aparență de legalitate contractului. Mai mult, contractul a fost atribuit cu încălcarea procedurilor legale de achiziție publică și au fost achiziționate servicii care nu se regăsesc printre categoriile de cheltuieli eligibile pentru programele cu finanțare europeană”, potrivit procurorilor.

Anchetatorii au susținut că Elena Udrea a avut cea mai importantă contribuție la săvârșirea acestor fapte și la producerea rezultatului, deoarece ea a luat decizia organizării galei în urma unor discuții informale cu Rudel Obreja, a determinat adoptarea actelor normative care au creat cadrul finanțării evenimentului, a cerut în mod repetat funcționarilor din subordine să se întâlnească cu Obreja pentru a identifica soluții în cazul încheierii contractului și a participat nemijlocit la stabilirea bugetului care urma să fie alocat de către MDRT în afara cadrului reglementat de procedura achizițiilor publice.

viewscnt
Afla mai multe despre
elena udrea
gala bute