Trupe chineze la frontiera Hong Kongului

Trupe chineze la frontiera Hong Kongului
scris 15 aug 2019

O adunare a forțelor de ordine chineze a fost observată joi, de către un jurnalist AFP, la câțiva kilometri de frontiera Hong Kongului, iar președintele american Donald Trump a îndemnat Beijingul să acționeze ”cu umanitate” față de manifestații în fosta colonie britanică, relatează AFP.

După două luni de agitație la Hong Kong împotriva Executivului favorabil Beijingului, bărbați în uniformă erau comasați pe un stadion, la Shenzhen, o metropolă situată la porțile teritoriului autonom. Un reporter AFP a văzut, de asemenea, camioane și blindate de transport de trupe, arată news.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Bărbații, care par să facă parte din poliția militară, defilau agitând steaguri roșii sau se antrenau pe jos, în timp ce alții circulau în afara stadionului pe motocicletă, situat la mai puțin de șapte kilometri de frontieră.

Motivul prezenței lor la stadion era necunoscut, însă Beijingul a lăsat să planeze în ultimele zile spectrul unei intervenții în vederea restabilirii ordinii în fosta colonie, iar presa de la Beijing a difuzat înregistrări video în care apar convoaie militare ce se îndreaptă către Shenzhen.

Spania a devenit cea mai sănătoasă țară din lume. România nu este în primele 50 de țări, fiind devansată de Liban, Macedonia sau Albania CITEȘTE ȘI Spania a devenit cea mai sănătoasă țară din lume. România nu este în primele 50 de țări, fiind devansată de Liban, Macedonia sau Albania

Poliția militară, însărcinată cu menținerea ordinii, se află în subordinea Comisiei Militare Centrale (CMC), un organ condus de către președintele Xi Jinping în persoană.

În fața riscului unei intervenții, președintele american a exercitat presiuni asupra Chinei, legând cele două dosare fierbinți - diplomatic (criza de la Hong kong) și economic (negocierile comerciale).

”În China, milioane de locuri de muncă dispar pentru a se duce în țări care nu sunt supuse taxelor vamale. Mii de întreprinderi părăsesc țara. Bineînțeles că China vrea să încheie un acord (cu Statele Unite). Să lucreze cu umanitate cu Hong Kongul mai întâi”, a avertizat el.

”ÎNTÂLNIRE ÎN PERSOANĂ”

La scurt timp după aceea, în alt mesaj postat pe Twitter, pe alt ton, el a dat asigurări că președintele chinez Xi Jinping ar putea să dea dovadă de această umanitate, sugerând în trecere o ”întâlnire în persoană”.

VIDEO Căpitanul vasului unui ONG care trasporta ilegal migranți africani în Italia a fost arestat CITEȘTE ȘI VIDEO Căpitanul vasului unui ONG care trasporta ilegal migranți africani în Italia a fost arestat

”N-am nicio îndoială că, dacă președintele Xi vrea să rezolve rapid și cu umanitate problema la Hong Kong, el o poate face”, a apreciat Trump, după care a adăugat ”întâlnire în persoană?”, părând să se adreseze în mod direct liderului chinez.

Anterior, un purtător de cuvânt al diplomației americane a îndemnat beijingul ”să respecte înaltul grad de autonomie” a fostei colonii britanice.

”Statele Unite îndeamnă ferm beijingul să-și respecte angajamentele din declarația comună chinezo-britanică, pentru a permite Hong Kongului să exercite un grad înalt de autonomie”, a subliniat el într-o declarație transmisă AFP - primul avertisment clar și detaliat adresat Beijingului.

Declarația chinezo-britanică don 1984 încadrează retocedarea Hong kongului, care a avut loc în 1997. Ea stipluează că regiunea beneficiază de ”un grad înalt de autonomie, mai puțin în domeniile afacerilor externe și apărării” și de propriul sistem judiciar, legislativ și executiv.

”ACTE CVASITERORISTE”

Franța, prin vocea ministrului său de Externe Jean-Yves Le Drian, s-a declarat miercuri ”profund atașată respectării integrale” a garanțiilor oferite prin acest statut de autonomie Hong Kongului.

Ministrul de Interne al Italiei apără frontiera maritimă a țării. Cheamă Olanda și UE să preia refugiații de pe nava unui ONG care navighează sub pavilion olandez CITEȘTE ȘI Ministrul de Interne al Italiei apără frontiera maritimă a țării. Cheamă Olanda și UE să preia refugiații de pe nava unui ONG care navighează sub pavilion olandez

Aceste declarații intervin după ce China a crescut un un nivel avertismentele în urma unor incidente, marți, cărora le-au fost victime doi dintre cetățenii săi.

”Condamnăm cu cea mai mare fermitate aceste acte cvasiteroriste”, a declarat, citat într-un comunicat Xu Luying, un purtător de cuvânt al Biroului Afacerilor Hong Kongului și Macao în cadrul Guvernului chinez.

Marți, doi chinezi de pe continent au fost bătuți, în a cincea zi a unei mobilizări fără precedent pe aeroportul de la Hong Kong, unde traficul a fost extrem de perturbat.

Aceasta era a doua oară, săptămâna aceasta, când China asimila manifestațiile ”terorismului”.

Mișcarea în favoarea democrației, în care milioane de persoane au ieșit în stardă, a început în iunie de la respingerea unui proiect de lege local care autoriza extrădările către China. Ea și-a extins în mod considerabil revendicările, denunțând un recul al libertăților și amestecul regimului comunist.

viewscnt
Afla mai multe despre
hong kong
trump