Trump le cere companiilor franceze care au contracte cu guvernul SUA să oprească programele de diversitate

Politic   
Trump le cere companiilor franceze care au contracte cu guvernul SUA să oprească programele de diversitate

Administrația Trump a scris companiilor franceze care au contracte cu guvernul Statelor Unite, cerându-le să respecte un ordin executiv ce interzice programele de diversitate, echitate și incluziune (DEI), au declarat două persoane familiare cu chestiunea, informează sâmbătă Reuters, citată de Agerpres.

Companiilor franceze li s-a cerut să își confirme conformitatea cu acest ordin într-un chestionar separat, intitulat "Certificare privind conformitatea cu legea federală anti-discriminare aplicabilă", văzut de Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News

Cel mai probabil aceste documente vor ridica îngrijorări în sălile de consiliu ale companiilor europene în legătură cu lupta administrației Trump împotriva DEI în străinătate, într-un moment în care acțiunile președintelui american privind tarifele și legăturile de securitate au schimbat relațiile transatlantice.

Evenimente

3 aprilie - Eveniment Profit Health.forum - Sănătate nouă
16 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Cotidianul francez de afaceri Les Echos, care a raportat pentru prima dată existența scrisorii vineri seara, a declarat că misiva a fost trimisă firmelor de către ambasada SUA la Paris.

"Vă informăm că Ordinul Executiv 14173, Încheierea discriminării ilegale și restaurarea oportunităților bazate pe merit, semnat de președintele Trump, se aplică tuturor furnizorilor și companiilor de servicii ai guvernului SUA, indiferent de naționalitatea lor și de țara în care își desfășoară activitatea", se arată în scrisoare, potrivit unei copii publicate de ziarul francez Le Figaro pe site-ul său.
"V-am fi recunoscători dacă ați putea completa și semna documentul în limba engleză în termen de cinci zile și să ni-l returnați prin e-mail. Dacă nu sunteți de acord să semnați acest document, am aprecia dacă ați putea furniza motive detaliate, pe care le vom transmite serviciilor noastre juridice, se mai spune în scrisoare, cu referire la chestionarul văzut de Reuters.

Un purtător de cuvânt al ambasadei americane la Paris nu a răspuns imediat unei cereri de comentarii.

Un oficial apropiat al ministrului francez de finanțe, Eric Lombard, a declarat că chestiunea va fi abordată cu guvernul american. "Această practică reflectă valorile noului guvern american. Ele nu sunt aceleași ca ale noastre. Ministrul le va reaminti omologilor săi din guvernul SUA despre acest lucru", a spus oficialul francez.

Reuters nu a putut identifica imediat care companii au primit scrisoarea. Companii din domeniile apărării și infrastructurii se numără printre cele cu șanse ridicate de a fi vizate de acest demers al SUA, potrivit presei franceze.

Nu a fost imediat clar dacă scrisori și chestionare similare au fost trimise companiilor din alte țări europene.

Președintele Donald Trump a încercat să elimine inițiativele DEI din cadrul guvernului și al sectorului privat, inițiative pe care liderul de la Casa Albă, dar și alți critici, le consideră discriminatorii. 

viewscnt
Afla mai multe despre
diversitate
sua
franta
donald trump