Trump despre interzicerea Huawei în Marea Britanie: “Eu singur am făcut acest lucru!”

Trump despre interzicerea Huawei în Marea Britanie: “Eu singur am făcut acest lucru!”
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 16 iul 2020

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că este responsabil pentru decizia premierului britanic, Boris Johnson, de a interzice utilizarea echipamentelor Huawei în rețeaua 5G.

"Am convins multe țări, multe țări. Eu singur am făcut acest lucru, în mare parte, ca să nu folosească Huawei, deoarece considerăm că nu este sigur pentru securitate, este un risc mare pentru securitate", a spus Trump cu referire la decizia Marii Britanii, citat de Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News

Marți, Johnson a anunțat că echipamentele Huawei vor fi eliminate complet din rețeaua 5G a Marii Britanii până la finele anului 2027, mutare prin care semnalează că cel mai mare producător de echipamente telecom din lume nu este binevenit în Vest și care riscă să stârnească mânia Beijingului.

Proiect redactat: 1 miliard de euro de la UE pentru rețele \ CITEȘTE ȘI Proiect redactat: 1 miliard de euro de la UE pentru rețele "inteligente" de gaze. Populația va putea primi subvenții parțiale pentru racordare și consum

În replică, ministerul chinez de Externe a transmis că statul asiatic va lua toate măsurile pentru a-și proteja interesele și a acuzat guvernul britanic că a luat o decizie politică și nu una bazată pe rațiuni de securitate.

Marea Britanie a revenit asupra unei decizii inițiale de a permite participarea Huawei la dezvoltarea rețelelor 5G, însă într-o capacitate limitată.

Huawei a fost inclus, anul trecut, de SUA pe o listă neagră a entităților care nu pot face afaceri cu companii americane fără acordul guvernului. Washingtonul a interzis companiilor americane să folosească unele echipamente Huawei și și-a îndemnat partenerii externi să facă același lucru.

Reprezentanții Huawei au respins în repetate rânduri acuzațiile privind slaba securitate a echipamentelor sale în fața unor eventuale accesări în scopuri de spionaj, spunând că acestea nu sunt mai puțin sigure comparativ cu echipamentele altor producători.

viewscnt
Afla mai multe despre
huawei
retele 5g
marea britanie
donald trump
huawei interzis in marea britanie
boris johnson