Tranzacția dintre Romgaz cu ExxonMobil pentru gazele din Marea Neagră a fost finalizată, după îndeplinirea condițiilor suspensive prevăzute în contractul de vânzare-cumpărare.
Contractul Romgaz cu ExxonMobil pentru gazele din Marea Neagră, tranzacția cea mai importantă din istoria companiei românești, a fost semnat în luna mai. Vezi VIDEO mai jos
”Semnarea contractului de vânzare - cumpărare a tuturor acțiunilor emise (reprezentând 100% din capitalul social) ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited care deține 50% din drepturile dobândite și din obligațiile asumate prin Acordul Petrolier pentru zona estică, zona de apă adâncă, a perimetrului offshore XIX Neptun din Marea Neagră reprezintă rezultatul unor negocieri ample și complexe derulate în ultimele luni, dar și o etapă foarte importantă în dezvoltarea și transformarea corporativă și strategică Romgaz.
Semnarea contractului va fi urmată de demersurile legate de finalizarea tranzacției, moment după care, împreună cu viitorul partener, o să realizăm formalitățile necesare și utile pentru trecerea la faza de dezvoltare-exploatare a zăcămintelor de gaze din zona perimetrului Neptun Deep, astfel încât prima producție de gaze naturale să fie obținută la sfârșitul anului 2026 sau începutul anului 2027. Acest proiect reprezintă o oportunitate strategică atât pentru Romgaz, cât și pentru țara noastră, mai ales în actualul context geopolitic, oferind astfel României o sursă importantă de gaze naturale în vederea asigurării securității și independenței energetice”, a transmis atuunci Directorul General al Romgaz, Aristotel Jude.
De ce este important: Compania-mamă austriacă OMV AG se pregătește să adopte o decizie finală de investiție în proiectul Neptun Deep, fiind încurajată de evoluția din România, unde Guvernul a declanșat procedura parlamentară de modificare a Legii offshore, iar Romgaz a depus o ofertă angajantă pentru achiziționarea filialei ExxonMobil care deține 50% din proiect, materializată acum prin contractul semnat astăzi. VEZI AICI INTERVIUL pentru Profit.ro al CEO-ului OMV Petrom
Mai este interesant: Dacă va fi adoptată o decizie favorabilă de investiție în proiectul Neptun Deep, OMV va analiza renunțarea la exercitarea opțiunii pentru achiziționarea unei participații de 24,9% din proiectul Gazprom destinat dezvoltării blocurilor 4 și 5 ale formațiunii Achimov, parte a zăcământului de gaze Uregoy din Siberia.
Consiliul de Administrație al producătorului de gaze naturale controlat de statul român Romgaz a avizat anterior încheierea contractului de cumpărare a subsidiarei românești a gigantului petrolier american ExxonMobil care deține 50% din drepturile concesiunii offshore de gaze Neptun Deep din Marea Neagră după ce unele clauze din contract au fost ajustate pentru acoperirea unor riscuri fiscale ale companii românești, a fost anunțat atunci.
"(…) Romgaz a negociat împreună cu vânzătorii ajustarea unor clauze din contractul de vânzare - cumpărare a tuturor acțiunilor emise de (reprezentând 100% din capitalul social al) ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited, în special în sensul acoperirii în favoarea SNGN ROMGAZ SA a unor riscuri fiscale (…)", conform Romgaz.
Potrivit unor surse din piață, respectivele riscuri fiscale vizează obligația de plată a unui impozit pe tranzacțiile cu acțiuni din Bahamas, unde este înregistrată entitatea juridică vândută de cei de la Exxon, era relatat.
CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Claudiu Cazacu, Consulting Strategist XTB România: Prețul energiei este marea problemă. Celelalte pot fi oarecum gestionabile până la un punct
În consecință, încheierea contractului a trebuit aprobată din nou de către acționarii Romgaz, la care statul român deține peste 70% din capital, prin Ministerul Energiei, fiind convocată în acest scop o AGA extraordinară pe 28 aprilie. Conducerea companiei estimează că finalizarea tranzacției va avea loc în trimestrul 2 al anului.
Prețul de achiziție achitat de către Romgaz pentru contravaloarea tuturor acțiunilor emise de (reprezentând 100% din capitalul social al) ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited ramâne același și va fi de 1.060.000.000 dolari, care poate fi ajustat pozitiv cu o valoare maximă de cel mult 10 milioane dolari, în timp ce ajustarea negativă nu este limitată.
La semnarea contractului de vânzare - cumpărare, Romgaz a avut obligația de a achita vânzătorilor o suma egală cu 106 milioane dolari, reprezentând avans/depozit. Acum, după îndeplinirea condițiilor suspensive necesare finalizării tranzacției, Romgaz va achita suma reprezentând diferența dintre prețul de achiziție și avansul/depozitul achitat.
La finele anului trecut, aprobarea de către acționari a celei mai importante importante tranzacții din istoria Romgaz, de achiziție pentru 1,06-1,07 miliarde dolari, plătibili într-o singură tranșă, a subsidiarei Exxon Mobil care deține 50% din proiectul Neptun Deep, s-a amânat, din lipsă de cvorum.
Potrivit potențialului viitor partener al Romgaz în proiect, OMV Petrom, fiecare dintre cei doi acționari va mai investi suplimentar cel mult câte 2 miliarde de euro în proiect.
Romgaz susține că va trebui să achite într-o singură tranșă, la finalizarea tranzacției, întrega sumă de 1,06 (posibil 1,07) miliarde de dolari către Exxon pentru achiziția companiei care deține 50% din proiectul Neptun Deep.
CITEȘTE ȘI 4 aspecte importante de luat în considerare atunci când alegeți un ERP pentru hoteluri și restaurante„La semnarea contractului, Romgaz a avut obligatia de a achita Vânzătorilor o suma egală cu 106 milioane dolari, reprezentând avans/depozit. La finalizarea Tranzacției se plăteste diferența dintre prețul de achiziție și avansul/depozitul achitat”, se precizează într-un referat al companiei pus la dispoziția acționarilor.
Faptul că gigantul american vrea să încaseze toți banii într-o singură tranșă, la finalizarea tranzacției, pare a spulbera speranțele unor oficiali autohtoni că Exxon ar putea da în continuare o mână de ajutor celor două companii române în dezvoltarea proiectului.
Contractul va fi guvernat de legea engleză.
O parte din sumă, 375 milioane de dolari sau 325 milioane de euro, va fi împrumutată de la bănci.
Totodată, compania precizează că „în analiza aferenta proiectului Neptun Deep, atât în analiza tehnică, cât și cea economică, se estimează că decizia finală de investiție în proiectul Neptun Deep va fi adoptată în trimestrul 4 2022”.
CITEȘTE ȘI Iulius Mall, parte a ansamblului urbanistic mixed-use Iulius Town, certificat LEED® Gold pentru sustenabilitatea clădiriiCondițiile de creditare pentru cele 325 milioane de euro împrumutate de la bănci
Romgaz susține că a transmis o cerere de ofertă către opt societăți bancare, patru dintre acestea, care au depus oferte conforme cu cerințele companiei, fiind invitate să retrimită o ofertă angajantă finală, revizuită și îmbunătățită.
Proiectul de contract de credit urmează o structură bilaterală și este denominat în euro.
CITEȘTE ȘI Istoria și specificul parfumeriei pentru bărbațiCondițiile impuse de Romgaz băncilor au fost ca respectivul credit să fie fără garanții, fără comisioane de acordare, neutilizare și rambursare anticipată, cu un comision de aranjare: maxim 0,05% din valoarea facilității de credit, plătibil în 5 zile de la dată semnării contractului și unul de agent (doar în cazul unui club) de maxim 20.000 euro pe an, plătibil agentului. Rată de dobânda pentru utilizare în euro va fi de EURIBOR 3M plus % marja pe an (dacă EURIBOR 3M este negativ, EURIBOR 3M va fi considerat a fi zero), maturitatea creditului, de 5 ani de la dată tragerii, iar rambursarea creditului se face în rate trimestriale egale începând cu primul trimestru după prima tragere din credit.
Procesul de obținere a împrumutului necesar finanțării parțiale a prețului de achiziție pentru întregul pachet de acțiuni emise de EMEPRL (compania Exxon care deține participația în Neptun Deep - nr.) ofertat de Romgaz este în curs de finalizare, contractarea finanțării fiind condiționată de aprobarea Adunării Generale a Acționarilor ROMGAZ și urmând a se implementa concomitent cu semnarea contractului (cu Exxon - n.r.).
Condiții suspensive
Totodată, Romgaz susține că respectivul contract conține și condiții suspensive, „dintre care se pot menționa” aprobarea din partea Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) și notificarea Agentiei Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM) cu privire la Tranzacție și emiterea, de către Guvernul Romaniei, a unei hotărâri care „să aprobe schimbarea controlului asupra Societății și să mențină valabilitatea Acordului Petrolier”.
Riscuri
Modificarea întârziată a Legii offshore ar afecta recuperarea mai rapidă a investițiilor
La capitolul riscuri, din perspectiva Romgaz, compania face referire directă la modificarea Legii offshore: „o formă îmbunătățită a Legii offshore ar conduce la o profitabilitate crescută a investiției în proiectul Neptun Deep. Dacă modificarea Legii offshore este întârziată, există riscul amânării adoptării deciziei finale de investiții și începerii investițiilor în dezvoltarea perimetrului Neptun Deep și, implicit, este amânată începerea exploatării zăcământului care ar asigura recuperarea investițiilor”.
CITEȘTE ȘI Pactul pentru Inovație în Sănătate. ARPIM lansează un document care, în primă fază, ajunge în Parlament și Guvern. "Este cel mai bun moment să punem Sănătatea pe primul plan și să ne unim cu toții!"Investiții viitoare compromise
Romgaz amintește și de riscul de finanțare: „În contextul în care mare parte din investițiile viitoare, inclusiv pentru dezvoltarea proiectului Neptun Deep (alte 1,5-2 miliarde de dolari, partea Romgaz, potrivit unor surse Profit.ro - n.r.), urmează să fie finanțate din surse externe, Societatea trebuie să fie bancabilă. Este astfel necesară o alocare optimă a capitalului pentru a putea îndeplini indicatorii negociați cu băncile creditoare, fiind posibilă restricționarea Societății în a investi în alte proiecte în afara celor incluse în planul de afaceri”. Cu alte cuvinte, alte investiții ale companiei ar putea fi compromise.
Rata de distribuire a dividendelor către stat
Totodată, principalul acționar, statul român, ar trebui să-și ia adio de la orice creștere a ratei de distribuire a dividendelor superioară celei actuale: „Fiind o companie deținută majoritar de statul român, Societății i-a fost impusă de acționarul majoritar o politică de distribuire a dividendelor de cel puțîn 90% din profitul net în ultimii ani. Ca urmare a obiectivelor de investiții urmărite, rata de distribuire a dividendelor a fost recent redusă la 50%. Orice creștere a acestei rate va afecta fluxul de numerar disponibil și implicit capacitatea de investiții a Societății”.
Sistemele de termoficare nu vor mai beneficia de "ajutorul" Romgaz
În plus, sistemele de termoficare nu vor mai beneficia de „benevolența” Romgaz, impusă de factorul politic. „O proporție considerabilă a vânzărilor Societății este deținută de companii deținute de statul român, care asigură, printre altele, agentul termic necesar încălzirii populației. În contextul în care o parte semnificativă a prețului energiei termice este subvenționat de primării, clienții Societății se pot confruntă cu dificultăți în încasarea propriilor creanțe, ceea ce poate genera blocaje financiare care pot face imposibilă plata tuturor datoriilor către Romgaz”, se precizează în document.
Riscul aferent Pactului Verde european
Romgaz amintește și de riscul aferent politicii energetice a Uniunii Europene și Pactului verde european: „Nu pot fi prevăzute consecințele acestui Pact verde asupra investițiilor în proiecte precum Neptun Deep sau dacă această investiție va fi considerată că încadrându-se în principiile „verzi” sau va fi supusă unor taxe penalizatoare”.
Printre alte riscuri enumerate de companie se mai numără volatilitatea prețurilor gazelor naturale și ale energiei electrice, instabilitatea regimului fiscal, riscul valutar și inflația.