Premierul britanic, Theresa May, a anunțat că va demisiona dacă acordul de retragere din UE va fi aprobat în Parlament, urmând să nu mai participe la negocierile ulterioare privind relația dintre Regat și Uniunea Europeană.
May a anunțat miercuri că nu va rămâne în post în următoarea fază a Brexitului, relatează BBC News, preluat de News.ro.
Premierul le-a vorbit parlamentarilor din cadrul Partidului său Conservator (Comitetul 1922) despre viitorul său.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Ea a spus că vrea un transfer ordonat al puterii unui nou prim-ministru conservator.
”Am auzit foarte clar spiritul parlamentarilor din partid. Știu că există dorința unei noi abordări - și a unei noi conduceri - în a doua fază a negocierilor Brexitului, și nu voi sta în calea acestui lucru”, a precizat May.
”Însă este necesar să trecem acordul (în Parlament) și să realizăm Brexitul”, a subliniat ea.
Parlamentari din opoziție au reacționat față de aceste declarații.
Parlamentara laburistă Jo Stevens a denunțat anunțul Theresei May drept ”mita supremă” pe care o dă Partidului său Conservator.
Anna Soubry, o fostă parlamentară conservatoare, care face parte din februarie din Grupul Independent, a denunțat un gest ”rușinos”.