Teodorovici intenționează să revină în politică la alegerile din 2024 și indică spre o candidatură la prezidențiale

Teodorovici intenționează să revină în politică la alegerile din 2024 și indică spre o candidatură la prezidențiale
scris 12 apr 2022

Eugen Teodorovici intenționează să revină în politică la alegerile din 2024, în contextul în care în anul respectiv vor fi patru sesiuni de alegeri, respectiv prezidențiale, parlamentare, europarlamentare și locale. Contactat de Profit.ro, Teodorovici a evitat să precizeze la care dintre cele patru sesiuni de alegeri intenționează să participe, însă declarațiile sale indică spre alegerile prezidențiale din postura unui candidat independent.

Teodorovici este un politician cu experiență și o carieră lungă în PSD. Acesta a fost în mai multe rânduri ministru, inclusiv ministru al Finanțelor, dar și parlamentar.

Urmărește-ne și pe Google News

"Am spus mereu că revin în politică, iar 2024 este un moment foarte bun. Nu am niciun partid în vedere pentru alegeri și consider că anul 2024 nu va fi anul partidelor, ci al acelui candidat care știe, poate și vrea să facă cu adevarat lucruri bune pentru români și pentru România.

În 2024 sunt alegeri prezidențiale, parlamentare, europarlamentare și locale. Aș putea să particip la oricare dintre cele patru sesiuni și o să-mi aleg una, dar două sigur nu mă interesează, parlamentarele și europarlamentarele. Să tragă cei interesați concluzia", a declarat Teodorovici pentru Profit.ro.

VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: În acest moment, atenția investitorilor se duce mai mult către zona de cripto. Bitcoin este în continuare favorizat CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: În acest moment, atenția investitorilor se duce mai mult către zona de cripto. Bitcoin este în continuare favorizat

Întrebat dacă asta înseamnă că va candida la prezidențiale, Teodorovici nu a dorit să precizeze.

Teodorovici a părăsit PSD în urma unui conflict cu actuala conducere a partidului.

În prezent, PSD, partid de stânga, se află la guvernare într-o coaliție cu PNL, dreapta, al doilea mare partid politic.

Anul trecut, Teodorovici a anunțat în ianuarie că și-a luat în primire postul de director de audit la Curtea de Conturi câștigat prin concurs în 2010. Ulterior, în februarie 2021, a devenit trezorier al Federației Române de Rugby, unde în prezent are o funcție onorifică. De la 1 martie 2021, a părăsit Curtea de Conturi pentru a activa în mediul privat.

Teodorovici este și vicepreședinte al Consiliului de Afaceri Româno-American (Romanian-American Business Council – RABC).

viewscnt
Afla mai multe despre
eugen teodorovici
candidatura
prezidentiale
psd
alegeri
ministru al finantelor