Silvio Berlusconi revine în Parlamentul Italiei la 9 ani de la condamnarea pentru fraudă

Silvio Berlusconi revine în Parlamentul Italiei la 9 ani de la condamnarea pentru fraudă
scris 26 sep 2022

Victoria răsunătoare a coaliției de extremă-dreapta la alegerile generale de duminică din Italia marchează revenirea în Parlament a fostului premier Silvio Berlusconi, un apropiat al președintelui rus Vladimir Putin, la 9 ani după ce a fost condamnat pentru fraudă fiscală, scrie Reuters.

Berlusconi, care joi va împlini 86 de ani, a câștigat cu peste 50% din voturi un loc în Senat în circumscripția de nord Monza, unde miliardarul deține o vilă și clubul local de fotbal, proaspăt promovat în prima divizie Serie A, arată Hotnews.

Urmărește-ne și pe Google News

„Voi încerca să acționez ca factor care va stabili jocul în următorul guvern”, le-a spus Berlusconi susținătorilor săi după ce a votat, duminică, exprimându-și dorința de a rămâne în prima linie din politică în pofida vârstei și a sănătății precare.

ULTIMA ORĂ Compania Aeroporturi București va discuta suspendarea prestării de servicii către TAROM și inițierea de acțiuni judiciare, inclusiv, dacă este cazul, cu cerere de declanșare a insolvenței. UPDATE Mesajul CNAB CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Compania Aeroporturi București va discuta suspendarea prestării de servicii către TAROM și inițierea de acțiuni judiciare, inclusiv, dacă este cazul, cu cerere de declanșare a insolvenței. UPDATE Mesajul CNAB

Berlusconi a suferit o intervenție chirurgicală pe cord în 2016, s-a îmbolnăvit grav de COVID în 2020, iar în ultimul an a fost spitalizat cu diverse afecțiuni.

În Parlament i se va alătura iubita sa, Marta Fascina, în vârstă de 32 de ani, care a fost aleasă din partea formațiunii Forza Italia pentru un nou mandat de deputat în Sicilia. Ea a fost realeasă cu circa 36% din voturi, în colegiul din Marsala.

Astfel, Fascina urmează să-și ocupe locul în Camera Deputaților, în timp ce Berlusconi va avea un loc în Senat. Totuși, fostul premier va trebui să renunțe la postul de europarlamentar câștigat în 2019. Unii au speculat că Berlusconi ar viza funcția de șef al Senatului, în ciuda problemelor sale de sănătate.

Giorgia Meloni, al cărei partid Frații Italiei (Fratelli d'Italia, FDI) s-a clasat pe primul loc la alegerile legislative desfășurate duminică în Italia, a revendicat conducerea următorului guvern.

Lucian Heiuș, șeful ANAF: Una din patru firme din România nu are cont bancar CITEȘTE ȘI Lucian Heiuș, șeful ANAF: Una din patru firme din România nu are cont bancar

După Suedia, extrema-dreaptă face un nou progres spectaculos în Europa, unde pentru prima dată din 1945 un partid post-fascist se află la porțile puterii.

Rămânând în opoziție la toate guvernele succesive de la alegerile legislative din 2018, Frații Italiei (Fratelli d'Italia, FdI) s-au impus ca principală alternativă, trecând de la 4,3% la un sfert din voturi, potrivit primelor estimări, devenind primul partid din peninsulă.

viewscnt
Afla mai multe despre
berlusconi
italia